Ada Milea revine cu o super-surpriza pe scena Teatrului Gong din Sibiu

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 26 ianuarie 2016, 11:06 Actualitate | Cultură

Spectacolul Apolodor cu Ada Milea
Foto: Poster
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă duminică, 31 ianuarie, de la ora 20:00, o a doua reprezentație a spectacolului - concert „Apolodor”. Decizia organizatorilor a fost luată la cererea publicului, după ce concertul programat inițial pe data de 31 ianuarie, de la ora 18:00, a fost vândut în mai puțin de două zile de la anunțul oficial.

„Apolodor” ne invită să descoperim un fel de hartă muzicală a călătoriilor pinguinului inventat de Gellu Naum, un pinguin trist, suferind de dor, căruia Ada Milea îi dă consistență într-un spectacol comic și muzical, cu jucării. Alături de Ada Milea vor urca pe scenă Dorina Chiriac, una dintre cele mai carismatice actrițe din România și Radu Bânzaru, actor cunoscut pentru rolurile din filmele „Restul e tăcere” (2007) sau „The Whistleblower” (2012). Evenimentul de la Sibiu îl va aduce pentru prima dată în distribuția acestui spectacol - concert pe Alex Bogdan, unul dintre cei mai comici și energici actori ai tinerei generații, remarcat pentru talentul cu care imită diferite personalităţi în show-uri tv sau în teatru. Evenimentul de la Sibiu are o durată de aproximativ 45 de minute și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă (3+). 

Spectacolele programate duminică pe scena Teatrului „Gong” din Sibiu fac parte din campania de comunicare a proiectului „Cel mai mare Gulliver”, un spectacol după Gellu Naum, pe muzica Adei Milea, în regia lui Alexandru Dabija. „Este o întâmplare fericită să îi avem alături pe unii dintre cei mai iubiți creatori de muzică și teatru din România. Proiectul e în lucru încă din primăvara anului trecut și va fi creat special pentru copiii cu vârsta peste 5 ani.”, a declarat Adrian Tibu, managerul teatrului. 

Accesul publicului la concert se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediu teatrului din strada Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00. Biletele pot fi achiziționate și online prin eventim.ro. Prețul unui bilet este de 14 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%.


Citeste mai multe despre   











[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
345 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version