Tanarul virtuoz Cristian Sandrin deschide Seria Romaneasca de la St Martin-in-the-Fields in 2016

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 4 ianuarie 2016, 15:37 Actualitate | Cultură

Cristian Sandrin
Foto: ICR Londra
Pianistul Cristian Sandrin va concerta, în data de 4 ianuarie, pe scena de la St Martin-in-the- Fields (SMITF), una dintre cele mai importante scene muzicale londoneze, în debutul celui de-al cincilea an al Seriei Româneşti pe care Institutul Cultural Român din Londra o organizează în colaborare cu prestigioasa instituţie.

Cristian Sandrin, un muzician în plină plină afirmare, masterand al Royal Academy of Music, remarcabil printr-o tehnică sigură, infuzată de sensibilitate, va prezenta un program cuprinzând lucrări de George Enescu, Paul Goldeanu şi Robert Schumann.

St Martin-in-the-Fields, biserica parohială a Casei Regale britanice, este cunoscută în rândul melomanilor drept una dintre cele mai serioase scene muzicale londoneze şi atrage de fiecare dată, în cadrul numeroaselor concerte de muzică clasică, sute de spectatori în somptuosul monument arhitectonic din Trafalgar Square. Seria Românească, în care au concertat mulţi dintre cei mai valoroşi tineri muzicieni români, este organizată, fără întrerupere, din anul 2011.

Cristian Sandrin a început studiul pianului la Şcoala de Muzică nr. 5, continuând apoi la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti”. De-a lungul anilor, tânărul pianist s-a bucurat de o activitate concertistică diversă, fiind totodată laureat al concursurilor internaţionale ,,Grand Prix Animato”, ,,Automobile Club de France”, ,,Jacques Samuels Intercollegiate”, ,,Yourii Boukoff”, ,,ProPiano”, precum şi câştigător al premiului I la Olimpiadele Naţionale de Interpretare Instrumentală din România. În anul 2011, Cristian a primit premiul „Pianoforte e orchestra” pentru cea mai bună interpretare acordat de „San Daniele Piano Meeting”. În 2014, Cristian a fost distins cu premiul,,William Sterndale Bennett” oferit de Royal Academy of Music, iar în 2015 a devenit singurul pianist român selectat la prestigiosul concurs „Fryderyk Chopin” de la Varşovia. Cristian Sandrin a participat la numeroase masterclassuri de pian, având ocazia să lucreze cu Angela Hewitt, Jacques Rouvier, Stephen Osborne, Ronan O’Hara, Francoise Thinat, Fulvio Turissini şi Iustin Oprean. În prezent, Cristian este student la Royal Academy of Music din Londra la clasa profesoarei Diana Ketler, unde este susţinut de bursele ABRSM şi John S. Cohen Foundation Award.

Următorul concert organizat de ICR Londra la SMITF va avea loc pe data de 22 februarie, cu un recital al violonistei Adriana Cristea şi al pianistei Greta Gasser.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

334 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi