Buzunarul cu paine in viziunea lui Tudor Chirila, in premiera la TVR2

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 23 noiembrie 2015, 13:33 Actualitate | Cultură

Buzunarul cu paine, regia Tudor Chirila
Foto: TVR
Casa de producție a TVR continuă seria valorificării dramaturgiei contemporane cu o nouă viziune regizorală a textului lui Matei Vișniec, „Buzunarul cu pâine”,  aparținându-i lui Tudor Chirilă, cu doi actori tineri în distribuție - Ada Simionică și Ioan Coman. Premiera spectacolului va avea loc luni 23 noiembrie, ora 20:10, la TVR 2 și TVR HD.

Cu ocazia premierei TV, dramaturgul Matei Vișniec vorbeste, în exclusivitate pentru TVR, despre geneza piesei, în 1984, într-o epocă sumbră și apăsătoare.

Matei Vișniec: Făceam o navetă absolut spectaculoasă: plecam de dimineața din Drumul Taberei, de unde locuiam, luam un autobuz, 368 – îmi amintesc și astăzi – până la stația Eroilor, de unde luam metroul până la Uzinele 23 august. Acolo îi vedeam cum ies de la schimbul trei pe muncitorii abrutizați, ca niște spectre; urcam împreună cu ei într-un tren spre Oltenița și eu mă opream la stația Dorobanțu-Plătărești. De acolo mai luam o bicicletă cu care făceam ultimii patru kilometri pe un trotuar lung, care mergea de la gară la școală.

Așa un an, așa doi ani, și în al treilea an, după zeci, și zeci, și sute de astfel de trasee făcute în mod automat aproape - devenisem un fel de robot - într-o zi am auzit un câine lătrând din acea fântână părăsită, căreia nu îi mai dădeam atenție, căci o știam de multă vreme.

Era o fântână părăsită, nu prea adâncă. În momentul în care am văzut câinele, aruncat în fântână, lătrând și cerând ajutor, am avut o revelație, că de fapt, eu eram câinele. În 1984, când s-a întâmplat această poveste, toată România era într-o fântână. Întorcându-mă acasă, în aceeași seară, am scris piesa dintr-o suflare, pur și simplu, pornind de la situația dramatică foarte puternică, textul s-a scris singur. Am imaginat două personaje, destul de beckettiene, Omul cu pălărie și Omul cu baston, pentru că nu vroiam să dau nici referințe geografice, nici nume, situației. Când am început să scriu, piesa se scria prin propria sa energie, prin forța acestei imagini și a acestei situații. Iar spre sfârșit , când mă întrebam cum am să sfârșesc eu piesa, finalul însuși se așeza singur în pagină. Era evident că cele două personaje nu puteau scoate câinele din fântână, îi aruncau din când, în când pâine și, la sfârșit, cade pâine și pe ei.

Această piesă este un caz de transformare a unui fapt divers în metaforă. Iată ce forță poate să aibă un eveniment banal în sine, când este trecut prin filtrul unei reflexii, când are putere metafizică. Mi s-a mai întâmplat, de atunci, să scriu pornind de la fapte diverse, dar niciodată nu am avut o revelație atât de puternică și o situație dramatică ieșită dintr-un context real atât de impresionant.

E o piesă importantă pentru mine, care mă duce înapoi în România, în perioada în care eram profesor, în perioada în care eram și tânăr scriitor, și dramaturg, și poet, și credeam că literatura avea un rol de denunțare, un rol critic. Toate aceste evenimente, acum, odată  cu acest spectacol montat la televiziunea română, revin brusc în amintirea mea. Sunt foarte încântat în primul rând de faptul că această piesă a supraviețuit, a trecut dincolo de frontierele timpului, de frontierele generaționale, a trecut și de frontierele limbii pentru că a fost jucată și în Franța, și în câteva alte țări. Când o piesă traversează trei decenii, poate că într-adevăr a captat ceva general uman. Sunt foarte încântat că ea este montată în acest moment.

Reporter: Ați mai colaborat cu televiziunea?
MV: Da, am mai avut spectacole, piese montate la televiziune. Nicolae Scarlat a început imediat după căderea comunismului, a filmat „Și cu violoncelul ce facem?”, au mai fost câteva încercări cu o altă piesă de-a mea, „Frumoasa călătorie a urșilor Panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, dar mai e loc. Am multe povești care merită, sau care pot, într-un fel sau altul să fie încarnate, transformate, captate în așa fel încât să devină limbaj televizual.

Rep: Trăiți în România și în Franța, există teatru la televiziunea franceză?
MV: Sigur că da. Sunt posturi pe televiziunea franceză care difuzează teatru. Deseori un fel de teatru popular, de bulevard. Și canalul ARTE difuzează lucruri mai interesante. Nu aș putea spune că în prezent asistăm la un triumf al teatrului la televiziune. Tentația în general, în Franța, a fost de a difuza teatru, dacă nu popular, cumva de bulevard. Eu apreciez faptul că la televiziunea română poate fi difuzată și o piesă care este altceva decât teatru comercial. Pentru mine este și o manieră de a face cultură, și nu doar industrie de divertisment.
(a consemnat Ada-Maria Ichim)


Spectacolul face parte din programul Casei de producție TVR de promovare a dramaturgiei contemporane. Matei Vișniec, interzis până în 1989, a fost pus în scenă la Teatrul de Televiziune, în 1990, cu „Ce facem cu violoncelul?”, în regia lui Nicolae Scarlat, re-difuzat anul acesta în ianuarie.

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.


Citeste mai multe despre   









1847 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    M-am saturat... (Luni, 4 iulie 2016, 21:27)

    FlorinG [utilizator]

    ...pina peste cap de punerile astea in scena din ultimii ani. Absolut toate piesele de teatru de azi par jucate de nebuni, toti sint vopsiti cu alb pe fata, toti poarta zdrente, decorurile musai sa socheze prin prost-gust dus la extrem. Cine n-a vazut teatru adevarat crede ca asa arata el, teatrul.


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică