Scriitorul Radu Vancu a anuntat vineri ca petitia initiata impreuna cu Mircea Cartarescu, prin care se cere redarea prestigiului Institutului Cultural Roman si care a adunat, intr-o saptamana, peste 3.500 de semnaturi online, a fost depusa la Presedintia Romaniei. "Petitia initiata de Mircea Cartarescu si de mine e acum depusa la Presedintie", a scris Radu Vancu pe contul sau de Facebook. Prin aceasta petitie, intitulata "Pentru renasterea ICR", cei doi cer redarea prestigiului si a importantei Institutului Cultural Roman si scoaterea institutiei de sub "mutilanta tutela politica", potrivit Mediafax.

Mircea Cartarescu: OrbitorFoto: ICR

"In decurs de o saptamana, petitia pentru renasterea ICR a fost semnata de peste 3.500 de artisti si intelectuali romani: scriitori, regizori, artisti plastici, actori, muzicieni, profesori universitari, cercetatori, jurnalisti -, nu exista, practic, o alta petitie culturala care sa fi intrunit o adeziune atat de larga", arata Radu Vancu.

"Suntem convinsi ca se vor gasi solutiile politice si juridice necesare pentru a remedia situatia Institutului Cultural Roman in sensul aratat in petitia noastra. Cel mai mult ne bucura solidaritatea reactiei la ideea petitiei. Mitul eternei discordii printre artistii si intelectualii romani a fost, cum se zice, ᅡbustedᅡ. Va multumim tuturor semnatarilor pentru asta", mai spune acesta.

Mesajul celor doi scriitori contine si cateva puncte care, daca ar fi puse in aplicare, ar duce - in opinia lor - la recuperarea acestei institutii. Astfel, este mentionata necesitatea unui "management profesionist, selectat transparent", independenta institutiei de ambasade, necesitatea de a atrage fonduri europene si de a genera venituri proprii, ca banul public sa nu mai fie intersectat cu interese ce nu au de-a face cu sectoarele culturale si creative, "o viziune larga a culturii, axata pe arta contemporana (...), nu o institutie sufocata de lipsa de viziune si proasta administrare".

"In opinia noastra, doua sunt cele mai performante institutii create in Romania de dupa 1989. Prima este DNA (Directia Nationala Anticoruptie, n.r.). A doua, Institutul Cultural Roman. Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, ICR a fost, intre 2005 si 2012, o institutie moderna, deschisa, respectata la nivel european. A pus literatura romana pe harta, prin programe care faceau sa apara in fiecare saptamana, undeva in lume, o traducere din literatura romana. A adus uriase servicii filmului, muzicii, artelor vizuale", se mai arata in petitie.

"In 2012, aceasta institutie performanta a fost decapitata si ulterior demolata. Supus algoritmului politic, ICR s-a golit de profesionisti si s-a umplut de sinecuristi. Cei care au nimicit ICR sunt aceiasi politicieni pe care azi societatea romaneasca ii respinge la unison", afirma cei doi in petitia publicata pe 12 noiembrie.

In incheiere, Cartarescu si Vancu ii transmit presedintelui Iohannis ca "a sosit clipa sa inapoiati ICR celor ce sunt in mod simbolic proprietarii sai: profesionistii culturii, creatorii si, in primul rand, contribuabilul roman".