Galeria AnnArt vă invită la expoziția Sorin Ilfoveanu: Levant după Levant, al cărei vernisaj are loc miercuri, 7 octombrie de la ora 19. A treia expoziție personală la AnnArt, Levant după Levant prezintă cea mai recentă serie de lucrări, pictură in acril pe panză, realizate de Ilfoveanu in 2014 – 2015. Seria de este o prelungire in culoare a explorărilor lumii și ideii bizantine, care marchează constant creatia impresionantă a artistului – personaj emblematic al culturii romane, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.

Sorin Ilfoveanu - Levant dupa LevantFoto: AnnArt Gallery

Expoziţia reunește un fond de 33 de lucrări, pânze pe șasiu – fără ramă și cu cantul pictat – într-o expresivitate aparte a corpului obiectului de artă. Lucrări mari – de la 120 x 100 cm pană la 50x40 cm, piese ce iși pot găsi locul cu ușurință atat in muzeu cat și in spatiul privat al unei colectii personale.

Lucrari Sorin Ilfoveanu

Lucrari Sorin Ilfoveanu

Foto: AnnArt Gallery

Noutatea seriei este dată de amplitudinea paletei cromatice, subtil dominate de prezenta violetului. In vecinătați spontane cu tușe de alb, ocru, verde sau roșu – acest violet capătă spectaculoase noi nuante, ce dau un freamat vital si misterios compoziției. Scenele pictate de Ilfoveanu re-memorează si re-inventează elemente din fresca și miniatura bizantină, cu personaje mitice, a caror concizie stilistica a devenit marca artistului.

"Am încercat sa păstrez legatura cu un limbaj tradițional al imaginii, ce vine din frescă - icoană bizantină, miniatură, din arta arhaică din jurul Mediteranei, pe care l-am modelat stilului meu. Tradiția ca întoarecere la originile pe care să construiești ceva nou; dozaj discret al vechilor semnificații care sa ducă la semnificații noi. Odată intrată în stilul tău, o idee devine personală. Scufundandu-te în imaginea unei miniaturi, creezi premisele unei imagini ce aparține stilului tău: înlăturand crustele sedimentare din contextul miniaturii secolului XI – XII, produci un text nou.

Diferitele fragmente dintr-o miniatură devin fluidul care circulă in desenul tău. Eliberandu-l de limitările temporale și spațiale, devine prezent." Sorin Ilfoveanu, 2015

Elev al maestrului Corneliu Baba, apoi profesor şi rector al Universităţii Naţionale de Artă din București, Sorin Ilfoveanu are peste patruzeci de ani de activitate artistică, cu numeroase lucrări în expoziţii, muzee şi colecţii private importante ale lumii, de la Paris la Tokyo, de la Bucureşti la Oslo şi Perugia. A participat la Bienala de la Veneția în 1987, iar în 2000 a avut o expoziție retrospectivă la Muzeul Național de Artă al României; în mai 2011 a avut, simultan, o retrospectivă la Sala Dalles și o expoziție de desen la Galeria AnnArt. Este decorat cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer şi laureat în 2011 al Marelui Premiu Prometheus pentru Opera Omnia. Este listat în Top 100 cei mai valoroși pictori români ai tuturor timpurilor, fiind unul dintre cei mai căutați artiști de către colecționarii din România. Trăiește și lucrează la București și Rădești.

Expoziția Levant dupa Levant este a treia personală Sorin Ilfoveanu organizată de galeria AnnArt, după participările artistului la proiectele expoziționale de grup ale galeriei – Caiet de planuri, în 2011/12, Mica artă mare, în 2012/13 și 2015 și Creion | Cerneală | Tuș, 2013-14. Personalele Alb (2013) si Desene (2011) au reprezentat tot atatea evenimente memorabile pe harta culturală contemporană din Romania.

Expoziția este deschisă pentru public pană sambată 7 noiembrie 2015, întreg fondul de lucrări fiind disponibil pentru vânzare, prin Galeria AnnArt.