Aparitia in limba romana a monumentalului volum scris de Margaret MacMillan, „Războiul care a pus capăt păcii – Drumul spre 1914” (Editura Trei), este un eveniment editorial important. In ultimii doi ani, in lume, au aparut sute sau mii de carti despre Primul Razboi Mondial, dar se pare ca publicul romanesc nu a fost prea interesat de subiect. Altfel, probabil editorii ar fi reactionat. In afara de cartea lui Lucian Boia, (“Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări”) nu stiu o alta carte importanta pe acest subiect sa fi aparut in limba romana, in acesti ani.
„Războiul care a pus capăt păcii” recupereaza aceasta lipsa de pe piata romaneasca. Este una dintre cele mai cunoscute si mai citite lucrari despre Primul Razboi, aparute de curand, si reprezinta rodul a decenii de cercetari intreprinse de autoare. Cititorul va descoperi o carte impunatoare, scrisa dupa rigori academice, densa, echilibrata si, in acelasi timp, o carte pasionanta, plina de istorii si amanunte fascinante, de anecdote semnificative si de legaturi si paralele foarte interesante cu lumea in care traim. Analiza istorica documentata, se impleteste cu istoriile personale ale actorilor importanti implicati, conducatori, generali, capete incoronate, presedinti, diplomati, oameni care au decis, de fapt, inceputul razboiului. Doar un grup de restrans de oameni sunt cei care au luat deciziile ce au dus la catastrofa, iar istoriile, caracterul si temperametul lor par sa conteaze enorm in desfasurarea evenimentelor. La fel de mult pe cat au contat pasiunile, ideologiile si ideile epocii, raporturile de putere si dezvoltarea tehnologica.
„Contextul istoric este de o importanţă crucială în înţelegerea profilului acestor personaje şi a modului în care au acţionat. Pe de altă parte, nici personalităţile lor individuale nu sunt de neglijat. Cancelarul german, Theobald von Bethmann Hollweg îşi pierduse recent soţia mult iubită. Oare a contribuit acest lucru la încurajarea fatalismului cu care privea izbucnirea războiului? Nicolae al II-lea al Rusiei era un personaj deosebit de slab. Cu siguranţă din această cauză i-a fost mult mai greu să se împotrivească generalilor săi care doreau o mobilizare imediată a Rusiei. Franz Conrad von Hötzendorf, şeful de stat-major al armatelor austro-ungare, dorea glorie pentru ţara sa, dar şi pentru el însuşi, pentru a se putea însura cu o femeie divorţată.”
“Aceasta a fost tragedia Europei, şi, în retrospectivă, tragedia întregii lumi — faptul că nici unul dintre actorii importanţi ai momentului 1914 nu au fost lideri puternici, cu iniţiativă, care să fi avut curajul de a se opune presiunilor care împingeau lumea spre război. Într-un fel, orice explicaţie a motivelor care au stat la baza declanşării Marelui Război trebuie să pună în balanţă marile curente ale trecutului şi oamenii care au fost antrenaţi în ele, dar care câteodată au schimbat cursul lucrurilor.”
Razboiul ar fi putut fi evitat, aceasta este teza de la care porneste investigatia istorica a cartii. Deciziile proaste, greseli individuale, reprezentari gresite despre inamic, intr-un cuvant detaliile sunt cele care au condus pana la urma la razboi.
Un alt motiv important pentru cartea merita citita atent sunt similitudinele cu prezentul si legaturile pe care le face autoarea cu lumea secolului XXI. Reaprinderea competitiei intre marile puteri este poate cea mai vizibila dintre ele. Apoi, nationalismul in crestere. Si multe altele, de pilda:
“Lumea de astăzi se vede confruntată cu provocări similare, unele de natură revoluţionară, altele de natură ideologică, ca de exemplu ascensiunea militantismului religios sau mişcările de protest social, iar altele născute din tensiunile create între naţiunile aflate în ascensiune şi cele în declin, cum sunt China şi SUA.”
Autoarea de origine canadiană Margaret MacMillan (născută pe 23 decembrie 1943 la Toronto, Ontario) este un istoric de renume mondial, profesor de istorie internațională la Oxford University, unde este director (Warden) al St Antony’s College. A fost rector al Trinity College și profesor de istorie la University of Toronto, iar anterior la Ryerson University. Eminent expert în istorie și relații internaționale, MacMillan este și un frecvent comentator în mass-media.
MacMillan este, de asemenea, Fellow la Royal Society of Literature și Senior Fellow la Massey College, University of Toronto, Honorary Fellow la Trinity College, University of Toronto și St Hilda’s College, Oxford University, și membru în comitetele de conducere ale Mosaic Institute și Reuters Institute for the Study of Journalism, precum și în comitetul editorial al International History and First World War Studies. De asemenea, este membru în Advisory Board Institute for Historical Justice and Reconciliation și este membru în consiliul de administrație al Rhodes Trust.
Este autoarea lucrărilor Women of the Raj (1988, 2007); Paris 1919: Six Months that Changed the World (2001) pentru care a fost distinsă cu Samuel Johnson Prize; Nixon in China: Six Days that Changed the World; The Uses and Abuses of History (2008); și Extraordinary Canadians: Stephen Leacock (2009).
Cea mai recentă carte a sa este The War That Ended Peace: The Road to 1914. Random House LLC. 29 October 2013.
In 2006, MacMillan a fost învestită cu titlul de Ofițer al Ordinului Canadei (Officer of the Order of Canada).
In Romania, Margaret MacMillan si-a lansat cartea pe 16 septembrie la Libraria Humanitas de la Carturesti, in compania unui unui public numeros si a istoricului Lucian Boia. Urmariti mai jos o discutie intre cei doi.
Margaret MacMillan: Sunt intotdeauna bucuroasa sa vorbesc despre cartea mea, am petrecut o buna bucata din viata scriind-o, si mi se pare ca este un subiect fascinant. Primul Razboi mondial continua sa fie una dintre cele mai mari enigme din istorie. Numai in limba engleza au fost publicate pana acum 32 de mii de carti pe acest subiect. Ne punem probleme in continuare privind Primul Razboi deoarece consecintele lui, mai ales pentru Europa, au fost enorme si pentru ca nu stim foarte bine cum a inceput, care au fost cauzele lui. Daca nu putem sa cadem de acord cum a inceput acest razboi, am putea sa facem ceva la fel de ingrozitor si stupid din nou… Frica a ajucat un rol foarte important in declansarea razboiului – tarile din Europa se temeau de vecinii lor, se temeau ca ar putea ramane in urma, ca ar putea ramane nedezvoltate sau ca ar putea pierde cursa inarmarilor. Exista in acelasi timp teama ca societatea ar putea degenera, oamenii ar putea deveni din ce in ce mai slabi, si s-a pus problema daca nu cumva razboiul ar fi solutia. In multe tari din Europa elitele aflate la conducere se temeau de puterea in crestere a liberalismului si a socialismului, fapt ce le-ar fi pus in in pericol dominatia. De exemplu, in Germania sau in Imperiul Austro-Ungar se vehicula ideea ca razboiul ar fi fost un lucru bun pentru ca astfel natiunile ar fi fost mai unite si ar scapa si de constitutii, parlamente sau sindicate, lucruri care le produsesera atatea necazuri.
Dupa parerea mea ideile si supozitiile conteaza foarte mult. Inainte de 1914 prin anume cercuri si printre diferiti oameni exista o acceptare a razboiului, ideea ca razboiul ar putea fi ceva bun sau necesar. Un alt factor foarte periculos era nationalismul, foarte intens inainte de 1914. Nationalismul era hranit de presa populara, de educatie – de profesorii care scriau istorii partizane. Dar nationalismul era hranit si de teoriile rasiste ale timpului – faptul ca poti divide specia umana in mai multe rase la fel cum divizi animalele in natura, rase condamnate sa se infrunte mereu una pe alta. Schitez acum un tablou foarte intunecat al Europei inainte de 1914, insa e important cred sa vedem ca exista si o alta latura. Existau multi europeni care credeau ca Europa este atat de civilizata si atat de prospera incat razboiul era de negandit. Si nu toata lumea in Europa dorea razboi. Erau si oameni care credeau ca razboiul era imposibil sau improbabil. Existau si miscari active, pentru pace, miscari ale clasei de mijloc, care presau pentru contolul razboiului sau pentru scoaterea lui in afara legii. Au existat inainte de 1914 doua conferinte importante unde tarile au incercat in mod serios sa puna limite razboiului. Clasa de mijloc era puternica, avea organizatii care incerca sa construiasca aliante intre tari. Clasa muncitoare, ale carei partide erau runite in Internationala a doua sprijinea si ea aceste idei. De fiecare data cand se intalneau la congresele Internationalei discutau despre cum ar putea preveni un razboi generalizat in Europa. Iar clasa muncitoare avea potentialul de a face dificila izbucnirea razboiului, prin greve, prin refuzul de a construi arme sau drumuri.
Ceea ce socotesc a fi foarte important, cand privesc in urma, este faptul ca razboiul nu a fost inevitabil. In viziunea mea Europa a putut sa aleaga inainte de 1914. Cred ca situatia semna cu timpul nostru, vedem ca exista forte pentru razboi si forte pentru pace, in aceeasi societate, in acelasi moment. In 1914, in cinci saptamani, intr-un timp foarte scurt deci, Europa prospera si progresista a trecut de la pace la razboi. In doar cinci saptamani s-a pus capt unui secol de pace in Europa – sigur, mai existasera razboaie in acest rastimp, dar nu un razboi major.
Cand Arhiducele a fost asasinat la Sarajevo, pe 28 iunie, 1914, multi oameni din Europa spuneau, e doar un alt asasinat – pentru ca fusesera multe asasinate ale unor figuri proeminente – iar altii din guvernele europene spuneau ca este doar o alta criza in Balcani. Trecusera printr-o criza in 1908, apoi in 1911, in 1912, in 1913. Asa ca in 1914 a existat o complacere periculoasa, s-a crezut ca e doar o alta criza, ca se va ajunge la un acord si vor putea pleca cu totii in vacanta. Ceea ce a fost diferit, cred eu, in 1914, au fost greselile si deciziile prostesti care au facut ca lucrurile sa scape de sub control… Trebuie sa privim atent aceste decizii. Deciziile au dus la asasinarea Arhiducelui Franz Ferdinand, o adevarata lovitura pentru Austro-Ungaria, dar mai importanta a fost decizia ce a urmat, a Austro-Ungariei, de a folosi de aceasta data asasinarea arhiducelui pentru distrugerea Serbiei sau aducerea ei sub control. A fost o decizie fundamentala pentru declansarea razboiului in Europa. Un alt pas imortant a fost decizia Germaniei de a sprijini Austro-Ungaria, chiar daca astfel urma un razboi cu Rusia. Iar cea de-a treia decizie, care s-a produs la sfarsitul lunii iulie, a fost decizia guvernului rus de a-si mobiliza armata. In acel moment devine prea tarziu pentru a mai opri razboiul.
Daca ne concentram insa doar asupra momentului 1914, vom rata tot ce s-a intamplat inainte, tot acest lant de evenimente care s-a tot strans, ducand la declansarea razboiului. Asa ca povestea pe care o spun in carte nu este prea fericita. Nu se termina cu bine. Cand am scris ultimele capitoleale cartii imi venea sa le spun celor de atunci, va rog nu faceti asta, mai aveti o sansa. Bineinteles ei nu m-au ascultat. Sper insa ca tot ce ce am scris acolo sa ramana de domeniul treculului si sa nu apara ceva asemanator in prezent.
Lucian Boia: Interpretarile asupra cauzelor razboiului au evoluat si sunt pe cale sa cunoasca o schimbare accentuata. Tine si de o cunostere mai buna a faptelor si a izvoarlor istorice, dar si de atmosfera schimbata pe continentul european. LA sfarsitul Primului Razboi Mondial toata povara vinovatiei a cazut pe Germania. Interpetarile actuale sunt mai nuantate.
Astazi intre manualele de istorie din Franta si Germania nu mai exista deosebiri privind declansarea razboiului.
Nu cred ca Primul Razboi a fost o crima cu premeditare. A fost o crima la care s-a ajuns in urma unor decizii gresite. A fost multa prostie. Responsabilii militari nu si-au dat seama ce o sa urmeze.
In general, nu prea ne dam seama ce facem. Uitati-va la ce se intmpla acum in Europa, la criza refugiatilor. Nimeni nu a prevazut-o si nimeni nu stie ce e mai bine de facut.
Multa vreme istoricii au mizat pe cauzele mari ale declansarii razboiului, pe contradictiile intre puterile imperialiste. Sigur ca ele erau prezente, dar pana la urma fara elementele de detaliu ale anului 1914 sunt convins ca nu s-ar fi ajuns la razboi.
Indraznesc sa spun ca atentatul de la Sarajevo a fost cauza razboiului, sigur pe fundalul multor contradictii.
Ar trebui sa vorbim si despre micile puteri. Nu numai marile puteri au aceasta sete de dominatie si de spatiu, ci si puterile mici. Exista si mici imperialisme. In confruntarea dintre Serbia si Austro-Ungaria multa vreme s-a considerat ca Austro-Ungaria a vinovata suta la suta, iar Serbia a fost elementul bun, nevinovat in aceasta confruntare. Existau atunci doua forme de stat, statul multinational al Habsburgilor, care nu era o mare reusita – fusese la un moment dat – care nu a reusit – ar fi fost singura lui salvare – sa se federalizeze, sa acorde tuturor nationalitatilor acelasi statut, aceleasi drepturi, aceeasi pondere etc. De partea cealalta, era Serbia care preconiza formarea unui stat natinal al slavilor sudici. A fost mai reusita experienta iugoslava decat cea austro-ungara? Stim prea bine ca Iugoslavia a sfarsit mult mai urat. Nu vreau sa spun ca e mai buna formula imperiala decat cea nationalista.
Margaret MacMillan: Ideile si perceptiile sunt foarte importante. Daca gandim intr-un anume fel despre inamicii nostri potentiali, tinem sa ne confirmam opiniile. In Europa era foarte periculos, mai ales cand tensiunea crestea, faptul ca oamenii de stat, diplomatii tind sa creada ca stiu ce are de gand cealalta parte si apoi isi alimenteaza aceasta perceptie. Primul Razboi si prezentul ne reamintesc cat de importante sunt perceptiile.
