Dirijorul Vasily Petrenko: Simfonia nr.3 de Enescu este o mare descoperire pentru mine. Te lasa cu mai multe intrebari decat raspunsuri

de Corina Ionel     HotNews.ro
Vineri, 18 septembrie 2015, 23:28 Actualitate | Cultură

Vasily Petrenko
Foto: Mark McNulty / Festival Enescu
Vasily Petrenko este unul dintre cei mai tineri si "vanati" dirijori de pe scena muzicii clasice. Exponent al scolii ruse, cu traditiile si dogmele ei, Petrenko a preluat, de 9 ani deja, conducerea dirijorala a celei mai vechi orchestre filarmonice din Marea Britanie. In aceasta seara a prezentat publicului roman Simfonia nr.3 a lui George Enescu, intr-o viziune rusa si in interpretarea unei orchestre britanice. Despre lucrare spune ca este, pentru el, o mare descoperire, care te face sa vrei sa iti infingi dintii in ea. Vede in Simfonia nr.3 o poveste a inceputului de secol XX - cu idila de inceput de veac, cu tragedia Marelui Razboi si cu toate fantomele sale - insa spune ca i-a ridicat mai multe intrebari decat i-a dat raspunsuri.

Cand cititi acest interviu, concertul deja s-a incheiat. Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, sub bagheta dirijorului rus Vasily Petrenko, a urcat pe scena Salii Palatului vineri seara, cu solistul Simon Treceski la pian, alaturi de Corul Filarmonicii "George Enescu" (cu Ion Iosif Prunner dirijor), in cadrul editiei din 2015 a Festivalului George Enescu.  In program s-au inscris Concertul pentru pian si orchestra nr. 3 in re minor op. 30 al lui Rachmaninov si Simfonia nr. 3 in Do Major op. 21 de Enescu.

Desi, fara indoiala, munca ce a dus la punerea acestor lucrari in scena a inceput cu destul de mult timp in urma, ultima repetie inainte de prezentarea in Festivalul Enescu s-a tinut vineri, la putin timp dupa orele amiezii, intr-o Sala a Palatului nenatural de goala, cel putin pentru ascultatorul care ajunge pe acolo doar pentru vreun spectacol.

In sala mare - un fel de haos organizat: un barbat cu frontala pornita acordeaza pianul, cateva persoane fixeaza microfoanele pe stative, un violonist tinerel si slabut se incalzeste cu game si arpegii intr-un colt al salii, in zona ocupata in mod normal de public. Pe scena, alti cativa muzicieni, fiecare in legea lui, incercand - nu pot decat sa presupun - sa treaca peste pasajele mai dificile inainte ca repetitia sa inceapa. Atmosfera de abia pare sa inceapa sa se dezghete.

In culise, situatia este asemanatoare, doar ca elementul uman este mai putin vizibil. Cutii mari, negre, cu instrumente in ele, sunt stivuite de-a lungul peretilor. Unele dintre ele sunt destul de lovite, semn ca au kilometraj mare la activ. Pe fiecare dintre ele sunt etichete cu continutul si greutatea. Pe un perete stau asezate in picioare cutiile pantecoase ale contrabasurilor, mai mari decat te-ai astepta. Una dintre ele e deschisa si instrumentul scos, lasand sa se vada ca in spatele lui e agatat un umeras cu fracul artistului. Cutiile albe ale violelor sunt si ele in apropiere, avand lipite etichete mari, rosii, pe care scrie "Fragil". Si toate astea intr-un spatiu neasteptat de mic, avand in vedere dimensiunile salii de spectacol.

Cu siguranta ca pentru cei din domeniu, imaginea este ceva de rutina; stiu deja sa nu se impiedice de manunchiurile de cablurile intinse peste fiecare podea, sa nu se loveasca de colturile cutiilor, sa nu se uite uimiti prin fiecare usa intredeschisa si sa nu se intrebe cum poate oare cineva sa se auda si sa inteleaga ce canta cand la nici un metru distanta cineva canta ceva complet diferit. Doar ca pentru ceilalti sunt imagini demne de un pictorial; e uimirea omului care vede ceva nou si curios.

Pe masura ce orchestra se prezinta la datorie, culisele incep sa se agite si se aud voci vesele care se intreaba unele pe altele, cu inconfundabilul accent britanic "How are you?", inainte sa isi inceapa ziua de munca.

Scena inepe si ea sa se umple, iar imediat ce Vasili Petrenko ia bagheta in mana, tot zumzaitul de fundal se linisteste.

Petrenko, la cei 39 de ani pe care ii are, pare mult mai tanar. Un exponent al scolii ruse de muzica, format la Sankt Petersburg intr-o perioada in care Rusia - Uniunea Sovietica pe atunci - facea eforturi majore sa creeze varfuri, in special in domeniile artistice si sportive, Vasily Petrenko e deja o legenda in Marea Britanie, unde de 9 ani a preluat conducerea dirijorala a Royal Liverpool Philarmonic Orchestra, cea mai veche orchestra filarmonica din tara. Iar traditia rusa nu se dezminte. Invatat ca locul al doilea e locul invinsului, Petrenko a ridicat considerabil filarmonica britanica, or misiunea lui acolo inca nu s-a terminat.

Locuitorii sunt mandri de tanarul lor dirijor. Asta se vede si in grupul de britanici destul de in varsta care au venit vineri la repetitii si l-au asteptat pe Petrenko in fata cabinei sale, sa il salute.

Din 2013, Petrenko dirijeaza si Oslo Philharmonic Orchestra.

Asezat pe stativul dirijoral, Vasily Petrenko, care oricum e suficient de inalt incat sa iasa in evidenta intr-o camera plina cu oameni, troneaza asupra celor de pe scena. Imaginea lui sare in ochi si prin alt aspect; intr-un spatiu in care toata lumea e imbracata ca pentru o iesire obisnuita pe strada in miez de zi - femeile in rochii pastelate sau pantaloni scurti si bluze colorate, iar barbatii in blugi si tricouri, iar pe ici-colo camasi - Petrenko e singurul in pantaloni de costum si camasa impecabila. Singura concesie facuta vremii calduroase sunt manecile camasii, suflecate poate si pentru o mai mare lejeritate a miscarii.

Surpinzator de agil, cu fiecare miscare a bagatei pare sa isi miste intregul corp. La notele mai inalte, se ridica pe varfuri, parca ar vrea sa le atinga. Nu e de mirare ca la nici 20 de minute dupa inceperea repetitiei, spatele camasii e transpirat ca dupa cativa kilometri buni alergati. Ici-colo, opreste orchestra pentru indicatii; este foarte precis, explica in cuvinte iar apoi da exemplu cantand cateva note, asa cum vrea sa le auda: "pam-pam-pam". In final, strange sunetele in pumnul ridicat, ca si cum ar vrea sa le inghita.

Am vorbit cu Vasili Petrenko timp de cateva minute, inainte de repetitia de astazi.

Reporter: Aveti emotii pentru spectacolul din aceasta seara?

Vasily Petrenko: Emotii? Nu am emotii. As zice mai degraba ca ma simt inspirat.

Reporter: Ce anume va inspira?

V. Petrenko:
Aceasta simfonie (Simfonia nr.3 de George Enescu - n.red.) reprezinta o mare descoperire pentru mine. Am ascultat-o cand eram student, intr-un concert. Bineinteles, la acea vreme incercam sa trec printr-un repertoriu vast intr-un timp foarte scurt, asa ca nu am studiat-o cum trebuie.

Acum, intrand in partile profunde ale Simfoniei nr. 3 a lui Enescu, imi dau seama ca este o lucrare muzicala excelenta, iar, pentru mine, sa fac lucrarea asta reprezinta o mare inspiratie. E intr-adevar ceva ce te face sa vrei sa iti infingii dintii in ea. Si mai ales aici, in Bucuresti, pentru oamenii care sunt atat de conectati cu muzica lui.

Reporter: Este prima lucrare de Enescu pe care o dirijati?

V. Petrenko: Nu, am mai facut cateva. Am dirijat Suita Villageoise, Suita Nr. 3, Rapsodia Romana... Ii cunosc limbajul. Insa cred ca lucrarea aceasta este atat de complexa, atat de deosebita comparat cu toata mostenirea lasata de el.

Reporter: Cum ati abordat Simfonia?

V. Petrenko:
Am deschis partitura (razand - n.red).

Este o lucrare scrisa dupa Primul Razboi Mondial, si, cum altfel, reflecta ce se intampla in perioada aceea in istoria Romaniei, in istoria lumii.

In opinia mea, prima miscare este, in multe sensuri, este istoria lumii asa cum era ea inainte ca razboiul sa inceapa. Am vazut drama, am vazut iubirea, am vazut toate lucrurile frumoase impreuna, o imagine completa a tot ceea ce se intampla.

Apoi, miscarea a doua este un scherzo foarte fantomatic. Poti sa simti spiritele zburand in jur, spiritele soldatilor morti, spiritele oamenilor care si-au pierdut probabil viata in conflict, in catastrofa Primului Razboi Mondial, si cred ca in mjlocul celei de a doua miscari este sufletul lucrarii, un episod incet care este, cred eu, fara precedent in toata literatura muzicala din acest moment dramatic. Are atat de multa intensitate, atat de multa drama si atat de multa tragedie in el incat revenirea scherzo-ului pare foarte logica, arata ca si cum intreaga lume a fost aprope distrusa, iar ulterior spiritele au disparut. Cred ca aceasta sectiune este inima lucrarii.

Cat despre ultima miscare, multi spun ca este un drum spre paradis, catre o lume nepamanteana, fiind implicate voci, o orga - simbolul lui Dumnezeu -, multe alte lucruri. Sa gasesti reconciliere... Din punctul meu de vedere, sfarsitul lucrarii te lasa cu mai multe intrebari decat raspunsuri. E un fel de a spune: Asta era societatea inainte. Apoi s-a intamplat catastrofa. Acum, multi oameni sunt intr-o alta lume. Dar cum facem sa mergem mai departe si nu repetam aceleasi greseli?

Este destula muzica din aceeasi perioada, scrisa despre acelasi lucru. Spre exemplu lucrarea de aseara (Simfonia nr. 1 în do minor, op. 13 de Rahmaninov), aceeasi intrebare si acolo, intreaga umanitate, intreg Pamantul, trece printr-o catastrofa, printr-un cataclism, un colaps. Insa greselile au fost repetate in secolul al XX-lea, devenind cel mai dramatic, cel mai sangeros secol din intreaga istorie umana.

De aceea, acest final care ne spune noua, ascultatorilor, ca "da, exista o viata spirituala, nepamanteana, dar cum ne putem imbunatati viata aici". Cred ca aceasta este intrebarea pe care o ridica.

Reporter: Ce vi se pare cel mai dificil la aceasta partitura? Care a fost provocarea?

V. Petrenko: Este foarte dificila. Este una dintre cele mai dificile simfonii pentru orchestra din intreg repertoriul, pentru ca este ilogica, nu este o lucrare contemporana in care ai mult ritm si nu prea multa melodie. In Enescu intotdeauna este multa melodie, iar melodiile sunt legate una de alta peste mari parti ale orchestrei.

Spre exemplu, violoncelele canta aceeasi melodie ca piculina, si trebuie sa cante in paralel. Or adesea nu se aud reciproc pentru ca la mijloc, intre ei, se intampla altceva. Si tocmai de aceeea trebuie sa repeti foarte exact.

Iar Enescu a adaugat foarte multe informatii despre note. Cum sa canti exact o anumita nota, unde se pune un accent. Este foarte multa informatie pentru orchestra de citit. Dar si pentru dirijor. Trebuie sa ai un procesor cu viteza mare ca sa treci prin toata aceasta informatie, asa ca este foarte grea.

Dar lumea din Liverpool, cand am repetat, a fost incantatia sa o descopere.

Reporter: Este Enescu un produs cultural romanesc? Cum se inscrie in galeria muzicala mondiala?

V. Petrenko: As zice ca limbajul lui, mai ales in Simfonia a III-a, are legaturi cu Richard Strauss, Richard Wagner, Mahler din perioada tarzie, are legaturi chiar si cu Elgar, legaturi cu Brahms in unele locuri, cu muzica franceza, chiar multe pentru ca a petrecut timp in Paris, si exista legaturi si cu Stravinski. E o lucrare complexa, dar, in principal, acesta este folclorul romanesc. Asculti melodiile si le asociezi imediat cu cantece romanesti, cu ce cantau oamenii pe strada.

Bineinteles, sunt elaborate intr-o masura foarte mare, insa este o combinatie intre alte influente si fundamente ale culturii populare.

Reporter: Aceste elemente romanesti din lucrarile lui Enescu se simt si de catre urechea neantrenata?

V. Petrenko: Cred ca da. Cel putin oamenii din orchestra au spus imediat: "Da, asta este Enescu". Intr-adevar, nu este pentru prima data cand canta Enescu, asa ca stiu cate putin despre el.

Reporter: Cum se simte de pe scena momentul in care o lucrare ajunge in punctul acela culminant, pe care tu, in calitate de dirijor l-ai creat?

V. Petrenko: Este dificil de spus. In primul rand, esti ocupat pentru ca sunt forte masive - sunt 200 de oameni (pe scena - n.red.) - daca nu ma insel, la un loc. In  al doilea rand, te simti inspirat, pentru ca nu vrei sa fii doar tehnic, iar in al treilea rand, te bucuri de el, chiar daca este dramatic.

Reporter: Care este relatia ta cu tanara generatie de artisti? Simti o remodelare a domeniului muzicii clasice ca urmare a noilor valuri de muzicieni?

V. Petrenko:
Muzica progreseaza intotdeauna, niciodata nu se opreste, asa ca acum, cu tehnologii moderne, poti sa obtii mai repede toate informatiile. Daca inainte, cand incepeai sa studiezi, trebuia sa comanzi partitura la librarie, sa comanzi inregistrari de cine stie pe unde le gaseai, le primeai si incepeai sa le asculti si, intr-un scenariu ideal, daca faci asta - ori cred ca toti muzicienii buni fac asta - citesti despre compozitor, citesti despre context, despre partea de istorie, si trebuie sa mergi la biblioteca in perioada timpurie si sa incepi de acolo.

Acum, intri pe telefon, si in 5 minute ai suficiente inregistrari, suficiente informatii. Din punctul asta de vedere, a scurtat perioada de munca pentru muzician.

Insa, pe de alta parte, trebuie sa petreci mai multa vreme ca sa iti descoperi propria voce. Iar asta este foarte important. Este esential, mai ales cand esti foarte tanar, sa nu incerci sa copiezi pe cineva, sa fii tu insuti, sa fii unic, sa incerci sa iti gasesti vocea, sa gasesti ceea ce tu ai de spus, nu ceea ce altii au de spus. Este vorba despre gasirea propriei personalitati.

Muzica (clasica - n.red.) intotdeauna se schimba. Muzica de astazi este vibranta, este inca in viata. Multi spun ca a murit; eu nu cred asta. Cred ca inca traieste, avanseaza si se transforma.

Despe Vasily Petrenko
:

Vasily Petrenko s-a nascut in 1976 si si-a inceput educatia muzicala la Scoala de Muzica din Sankt Petersburg Capela de Baieti - cea mai veche scoala din Rusia. A studiat la Conservatorul din Sankt Petersburg si, de asemenea, a participat la cursuri de maiestrie cu personalitati ca Ilya Musin, Mariss Jansons, Yuri Temirkanov si Esa-Pekka Salonen. Intre 1994 si 1997, Petrenko a fost dirijor rezident la Opera de Stat din Sankt Petersburg si la Teatrul de Balet din Teatrul Memorial Mussorgsky. Dupa un considerabil succes in competitii internationale de dirijat cum ar fi a patra editie a Competitiei de Dirijat Prokofiev din Sankt Petersburg (2003), Premiul I la Competitia de Dirijat Coral Sostakovici din Sankt Petersburg (1997) si Premiul I la a sasea editie a Competitiei Internationale de Dirijat Cadaques din Spania, a fost numit Dirijor Principal la Orchestra Academica de Stat din Sankt Petersburg intre 2004 si 2007. In stagiunea recenta, Petrenko a dirijat multe orchestre de marca din Rusia, inclusiv Filarmonica din Sankt Petersburg  si Filarmonica din Moscova.

A primit pentru prima data functia de Dirijor Principal la Orchestra Filarmonica Regala din Liverpool in septembrie 2006 si dupa sase luni ale primei stagiuni, contractul sau a fost extins pana in 2012. In 2009, contractul i-a fost din nou extins pana in 2015 si a mai primit titlul de Prim Dirijor. In continuarea debutului sau formidabil cu Orchestra Nationala de Tineret a Marii Britanii, in care, conform publicatiei The Guardian "a oferit o claritate a expresiei de parca ar fi fost la conducerea orchestrei de ani buni", a fost  numit ca Dirijor Principal  pentru a lucra cu orchestra in fiecare stagiune.

Petrenko este familiarizat atat cu repertoriul simfonic, cat si cel de opera. In ultimele sezoane, si-a facut debutul la Orchestra Simfonica din Londra, Filarmonica Radio Olandeza si Orchestrele Festivale din Budapesta, a mai debutat la BBC Proms cu Orchestra Filarmonica Regala din Liverpool si a realizat un turneu cu Orchestra de Tineret a Uniunii Europene. Punctele culminante ale sezonului 2009/10 si ale urmatorului includ debuturile la Orchestra Philharmonia, Filarmonica din Londra, Orchestra Nationala Rusa, Orchestra National a Frantei, Orchestrele Simfonice Radio din Frankfurt si din Finlanda, Orchestra Simfonica NHK din Tokyo si Accademia di Santa Cecilia. Dupa ce in ultimul a debutat cu succes in Statele Unite (cu Orchestrele Simfonice din Dallas, Baltimore, Cincinnati si St Louis), a debutat la Boston Symphony, Los Angeles Philharmonic, Atlanta Symphony si San Francisco Symphony in 2009/10 si la Orchestrele din Philadelphia si Minnesota si Orchestra Simfonica Nationala din Washington in 2011.

Cu peste 30 de opere in repertoriu, in ultimele stagiuni a dirijat trei productii la Reisopera din Olanda (Le Villi de Puccini, Messa da Gloria, I due Foscari si Boris Godounov), iar in martie 2004 a avut un debut fulminant la Opera de Stat din Hamburg, dirijand Dama de Pica de Ceaikovski. Planurile sale de viitor includ debuturi la Glyndebourne Festival Opera (Macbeth) si la Opera din Paris (Evgeny Onegin).

Inregistrarile cu Orchestra Filarmonicii Regale din Liverpool includ un dublu CD ce contine Rothschild's Violin de Fleishman si The Gamblers de Sostakovici, si un disc cu suitele de balet de Ceaikovski. Recent au fost lansate inregistrari pentru Naxos cu Simfonia Manfred de Ceaikovski (laureata in 2009 cu Gramophone Award pentru cea mai buna inregistrare orchestrala), Concertele pentru pian de Liszt si primele discuri dintr-un proiect in desfasurare cu muzica lui Sostakovici (Simfoniile 5, 9 si 11). In octombrie 2007, Vasily Petrenko a fost numit Tanarul Artist al Anului la Gramophone Awards, iar in 2009 a fost distins cu Doctor Honoris Causa atat de Universitatea din Liverpool cat si de Liverpool Hope University, ca recunoastere a imensului impact pe care l-a avut asupra Orchestrei Filarmonicii Regale si directiei culturale a orasului.










2432 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică