Muzeul Național al Țăranului Român verniseaza marți, 15 septembrie 2015, la ora 17, expoziția 'Hrisoave în piatră și var', deschisa la sala Acvariu. Expozitia va fi deschisa publicului intre 15 septembrie si 11 octombrie 2015.

Cruci de jurământ, troite-fântâni, încastrări în ziduri de biserici sau construcții civile, ctitori și binefăcători, ceva despre limba scrisă și înscrisă, lespezi și pisanii și, nu în ultimul rând, despre materia însăși, piatra gata scrisă de natură.

Iată câteva subiecte 'discutate' în expoziția de fotografie semnată de Cristina și Ștefan Ionescu Berechet, în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, prezentată publicului în sala Acvariu, între 15 septembrie — 11 octombrie.

Expoziția are loc în cadrul evenimentului Zilele Muzeului Țăranului.