Orchestra Nationala Radio deschide Piata Festivalului "George Enescu"

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 7 septembrie 2015, 11:29 Actualitate | Cultură

Orchestra Nationala Radio in aer liber: Foto Alexandru Dolea
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
Orchestra Naţională Radio deschide seria evenimentelor în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” (în lateralul Ateneului Român), prezentate în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”. Joi, 10 septembrie, de la 19.30, organizatorii invita publicul la concertul cu arii celebre din opere susţinut de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiană DAVID CRESCENZI şi cu participarea tenorului ŞTEFAN POP, care în 2009 şi-a facut debutul internaţional cu rolul Alfredo din La Traviata la Teatro dell’Opera di Roma, în celebra producţie a lui Franco Zeffirelli.

Printre compozitorii care se regăsesc pe afişul serii se numără Verdi, Puccini, Donizetti, Ceaikovski, cu fragmente cunoscute din opere ca „Rigoletto”, „La Bohème”, „Elixirul dragostei”, „Evgheni Oneghin” ş.a. Programul cuprinde şi pagini muzicale celebre, extrem de apreciate de publicul larg: "O Sole mio", „Granada”, "Non ti scordar di me", "Torna a Surriento", "Funiculì-Funiculà".

ŞTEFAN POP l-a întruchipat pe Alfredo din „La Traviata” pe mai multe scene internaţionale: Opera Naţională din Atena, Opera de Stat din Viena, Teatrul “Verdi” din Trieste, Opera de Stat din Hamburg, Opera din Frankfurt, Teatrul “Carlo Felice” din Genova, Teatrul “Massimo” din Palermo, Opera Naţională Bucureşti, Opera Israeliana din Tel Aviv. A interpretat rolul principal din L’Elisir d’amore la Teatrul “Verdi” din Trieste în 2010 şi la Opera de Stat din Hamburg în 2011 şi pentru prima dată rolul Elvino din La Sonnambula la Opera de Stat din Viena, în acelaşi an. Şi-a făcut debutul la Opera din Zurich cu rolul Cassio din Otello de Giuseppe Verdi şi la Seul cu rolul ducelui de Mantua din Rigoletto.

Ştefan Pop a fost invitatul sopranei Angela Gheorghiu la concertele susţinute în Seul, Shanghai şi totodată în Oman şi Muscat. La Covent Garden şi Arena di Verona a avut prilejul de a cânta alături de Placido Domingo.
În februarie 2012, Ştefan Pop a cântat pentru prima dată pe scena Operei din Paris, fiind ducele de Mantua în Rigoletto. Decembrie 2013 i-a adus debutul în rolul principal din Faust de Charles Gounod, la Opera Naţională Bucureşti. Un spectacol de succes urmat de altele la Opera din Rijeka (Croaţia - 2014) şi la Opera din Hong Kong (mai 2014). În iunie 2014 a debutat în rolul lui Rodolfo în versiunea concertantă a operei La Bohème, pe scena Sălii Pleyel în Paris, iar în august 2014 şi-a făcut debutul la Festivalul de la Salzburg, în rolul tenorului italian din Der Rosenkavalier.

Dirijorul DAVID CRESCENZI fost numit, din septembrie 2014, director artistic şi dirijor principal al Operei din Cairo. Muzicianul este invitat permanent al Operei Naţionale Române Timişoara, iar  cartea sa de vizită include o variată experienţă artistică la Teatrul „St. Carlo” din Napoli, Opera din Cairo (Egipt) sau Teatrul „Carlo Felice” din Genova şi alături de ansambluri ca Orchestra Operei din Zagreb, Orchestra de Cameră din Bologna, Filarmonicile din Alessandria şi Piemonte, Orchestra Teatrului Reggio din Parma ş.a.

În ianuarie 2012 a întreprins un turneu în Germania şi Franţa cu Bergisch Symphoniker Orchestra din Köln, unde a dirijat „Aida”, „Otello” şi Recviemul de Verdi. Tot în anul 2012, a colaborat cu opera din Rio de Janeiro, unde a dirijat „Aida” şi a fost dirijorul festivalului de la Solothurn din Elveţia, unde a revenit şi în anul 2013.

Evenimentele în aer liber găzduite de Piaţa „George Enescu” sunt organizate de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Accesul publicului la aceste concerte şi recitaluri este liber, în limita locurilor disponibile, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.


Citeste mai multe despre   









681 vizualizari
  • 0 (0 voturi)    
    Foarte frumos ! (Luni, 7 septembrie 2015, 11:34)

    cazu [anonim]

    dar are autorizatie de manifestare / spectacol in piata?
    • 0 (0 voturi)    
      ... (Luni, 7 septembrie 2015, 11:54)

      X [anonim] i-a raspuns lui cazu

      Simplu: Da.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version