Opera Națională București organizează în perioada 19 - 22 august a.c. cea de-a treia ediție a Concursului Internațional de Canto "Le Grand Prix de l’Opéra".

Grand Prix de l'OperaFoto: Afis

Competiţie acreditată de Federația Mondială a Concursurilor Internaționale de Muzică are drept obiective descoperirea şi promovarea tinerelor talente din țară şi din străinătate, atragerea acestora către Opera Națională București şi promovarea imaginii instituţiei pe plan internaţional, în contextul potenţării valorilor naţionale.

Potrivit organizatorilor, la această ediție participă peste 150 de concurenți din 49 de țări, iar premiile, în valoare totală de peste 15.000 de euro, vor fi acordate de un juriu international alcătuit din: Marc Adam (Franța), John Allison (Marea Britanie), Aviel Cahn (Belgia), Brenda Hurley (Elveția), Davit Kintsurashvili (Georgia), Hein Mulders (Germania), Gianni Tangucci (Italia), şi Mihai Cosma (România).

Marc Adam a fost director la Opera din Rouen şi apoi la Festivalul de la Saarbrucken, la Opera din Lübeck (Germania) şi Opera din capitala Elveției (Théâtre de la Ville de Berne). De trei ani este director artistic al Operei din Nisa - Côte d’Azur. Ca regizor de operă a pus în scenă spectacole la mai multe teatre din lume, în Franța, Marea Britanie, Australia, Germania, Olanda, Belgia și Italia, pentru care a primit numeroase premii.

John Allisoneste redactor-șef al revistei Opera din Marea Britanie și critic muzical al cotidianului The Daily Telegraph. De-a lungul timpului, a semnat cronici muzicale în The Times şi The Sunday Telegraph, dar și pentru The New York Times și BBC Music Magazine. Totodată, este autorul mai multor cărţi de specialitate.

Aviel Cahneste director general al Operei Flamande (Opera Vlaanderen) din Antwerpen și Gent şi membru al Consiliului de conducere al Europäische Musiktheater Akademie (EMA), cu sediul la Viena. A colaborat de-a lungul timpului, printre alte instituţii, cu Orchestra de Cameră din Zürich, Fundația Nureyev și Orchestra Naţională Simfonică din China.

Brenda Hurley este Directorul Studioului Internațional de Operă din Zürich și este considerată, în rândul generaţiei sale, unul dintre cei mai buni îndrumători în domeniul pregătirii vocale. Pe parcursul unei spectaculoase cariere internaționale a lucrat cu mulți dintre marii dirijori ai lumii, cu regizori și cântăreți celebri, în numeroase teatre de primă mărire, la festivaluri ori programe de pregătire pentru tineri artiști.

Dirijorul Davit Kintsurashvili a colaborat frecvent în ultimii zece ani cu orchestre precum cele din München, Orchestra Georgiană din Ingolstadt, Cappella Coloniensis & Corul, Orchestra Teatrului de Stat din Nürnberg, Orchestra Barocă Tafelmusik , Filarmonica Bad Reichenhall, Filarmonica Argovia, Orchestra Simfonică din Viena, Orchestra Simfonică din Hamburg, la Opera de Stat Kutaisi (Georgia), la Centrul Muzical Naţional Georgian. Davit Kintsurashvili este Director Muzical al Elisabeth Gast Arts Foundation, iar din anul 2013 predă la Conservatorul din Tbilisi cursuri de management cultural. Începând din anul 2014 este director artistic al Operei și Baletului de Stat din Tbilisi.

Hein Muldersa fost directorul Orchestrei Naționale de Tineret din Olanda, apoi a ocupat funcția de director de casting pentru Opera Flamandă din Antwerpen și Gent. Ca membru al juriilor, el a participat la numeroase concursuri internaționale de canto în Spania (Barcelona și Pamplona), Italia (Roma), Canada (Montreal) și Olanda (‘s-Hertogenbosch) şi a fost director artistic al Operei Olandeze, iar în anul 2013 a preluat conducerea filarmonicii din Essen și a Aalto Theater din acelaşi oraş.

Dirijorul şi pianistul Gianni Tangucci a coordonat departamente artistice din cadrul a numeroase teatre printre care La Fenice din Veneţia, a fost director artistic la Teatro alla Scala din Milano şi la Teatro Comunale din Bologna, consultant la Opera din Genova şi la Teatro Comunale din Treviso şi a deţinut funcţii importante şi în alte teatre din Italia, la Roma, Florenţa, Napoli, Verona. Începând cu noiembrie 2014 se ocupă de probleme artistice pentru Maggio Fiorentino Formazione, programul de pregătire a tinerilor cântăreți de la Opera din Florența.

Mihai Cosma este unul dintre cei mai importanţi critici muzicali din România, în acelaşi timp profesor universitar la Conservatorul bucureştean şi manager de proiect pentru mai multe festivaluri, concursuri, turnee, simpozioane de muzicologie sau proiecte de cercetare ştiinţifică. A publicat numeroase cărţi pe teme de istoria muzicii şi în special a muzicii de operă şi peste 1000 de articole şi interviuri. Este manager de proiect al Concursului Internaţional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra” şi consilier artistic în cadrul Operei Naţionale Bucureşti.

În cadrul concursului ,,Le Grand Prix de l’Opéra”, pe lângă premiile în bani, participanţii pot beneficia şi de oportunităţi de dezvoltare în carieră, premii speciale oferite de către ambasadele de la Bucureşti ale unor ţări precum Italia, Germania şi Rusia, dar şi contracte cu instituţii de cultură din ţară şi străinătate.

Accesul publicului la toate etapele Concursului este gratuit.

Programul de desfasurare a Concursului Internațional de Canto ,,Le Grand Prix de l’Opéra”:

Etapa I: miercuri, 19 august, ora 10.00

Semifinala: joi, 20 august, ora 11.00

Finala: sâmbătă, 21 august, ora 19.00