Două noi monede dacice din aur de tip Koson au intrat zilele acestea în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României (MNIR). Cele două monede au fost restituite de autorităţile judiciare polone autorităţilor române, fără compensaţie, una fiind recuperată de la o casă de licitaţii din Varşovia, iar alta - de la o persoană fizică din oraşul polonez Poznan, informează un comunicat MNIR citat de Agerpres.

"Monedele au fost recuperare de autorităţile române în strânsă colaborare cu autorităţile polone şi fac obiectul unei anchete derulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul braconajului arheologic din zona Sarmizegetusa Regia (Munţii Orăştiei, jud. Hunedoara)", se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, până în prezent s-au desfăşurat numeroase operaţiuni de recuperare şi repatriere a unor bunuri de patrimoniu prin aplicarea convenţiei UNIDROIT. Ca urmare a acestor acţiuni, Patrimoniul Cultural Naţional a fost reîntregit cu următoarele bunuri: 13 brăţări dacice regale de aur, cântărind 12,633 kg, 1.026 monede de aur de tip Koson, 256 monede de tip Koson din argint, două umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, decorate cu reprezentări de animale reale şi fantastice.

Acestora li se adaugă alte 38 de monede greceşti de aur de tip Lysimachus, emise în secolele II-I a.C., la Tomis şi Kallatis, un depozit de unelte şi arme de fier, precum şi 3.663 monede de argint şi bronz, recuperate de autorităţile judiciare române pe teritoriul ţării, între anii 2009 - 2015.

La realizarea expertizelor ştiinţifice ale bunurilor arheologice şi numismatice excepţionale aparţinând patrimoniului cultural naţional, recuperate cu sprijinul organelor judiciare româneşti şi străine, au participat o serie de specialişti care activează în cadrul Muzeului Naţional de Istorie a României, Institutului Naţional de Fizică Atomică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", Institutului de Istoria Artei şi Arheologie (Cluj-Napoca), Bibliotecii Academiei Române, Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (Tulcea), Muzeului Ţării Crişurilor (Oradea). Expertizele s-au realizat şi într-o serie de laboratoare specializate din Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia şi Statele Unite ale Americii.

În 2014 au fost recuperate din Italia două loturi de monede din aur dacice alcătuite din stateri emişi de regele Koson (cca 44-29 a.C.), unul dintre urmaşii lui Burebista. Monedele regelui Koson sunt singurele emisiuni dacice de aur care poartă o legendă scrisă cu caractere greceşti, menţionând numele şi titlul suveranului emitent. Ele au fost emise în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia. Toate aceste monede extrem de rare au fost obţinute în mod ilicit de către persoane implicate în activităţi ilegale de detecţii şi săpături în zona Sarmizegetusa Regia, fiind ulterior scoase în mod clandestin din România şi puse în vânzare pe piaţa internaţională numismatică din Europa şi SUA.

În martie 2015 au fost, de asemenea, recuperate trei astfel de monede, cu sprijinul autorităţilor belgiene.