Teatrul În Culise nu intra in vacanță. Începând cu 6 iulie, iubitorii de teatru sunt invitați să descopere atmosfera de poveste din incinta clubului La Scena – Calea Călărașilor nr. 55, pentru a se delecta cu cele mai bune producții În Culise.

La ScenaFoto: Teatrul In Culise

De câțiva ani, Teatrul În Culise ofera bucureștenilor posibilitatea de a se bucura de spectacole de teatru si in vacanta. Alegând un loc încărcat de poezia vieții de artist, stagiunea de vară În Culise se va desfășura în atmosfera relaxantă din ”La Scena”, o casă cu terasă în care veți regăsi farmecul localurilor din Bucureștii de-altădată. Foarte aproape de Piața Unirii, La Scena se situează la intersecția Calea Călărașilor cu strada Mântuleasa.

Fiind un fel de concediu pentru creier, în programul lejer din această vară sunt incluse titluri care promit să-ți facă serile frumoase prin umor de calitate și subiecte de actualitate, transformând fiecare ieșire în oraș într-o experiență memorabilă prin spectacolele: Imaginează-ți că ești Dumnezeu, Scrisori către Rita: The Show, Clinica Sinucigașilor, Proștii sub clar de lună, Cum se duce totul dracu’, Ghengbeng, Să nu mă uiți sau Diamante și Narcotice. În plus, stagiunea de vară În Culise oferă spectatorilor și seri de stand up comedy susținute de Mincu, Maria, Florin, Banciu și invitații lor sau seri cu intrare liberă, la spectacolele cursurilor de actorie Teen Media Academy: Povești despre tine, Audiția, Just about love sau Supermarket love.

Există teatru și pe timp de vară pentru că În Culise declară deschisă stagiunea de vară din La Scena (Calea Călărași nr. 55). Rezervarile se fac la 0735 026 762, iar programul poate fi gasit pe www.inculise.ro.