Se deschide Anuala de Arhitectura Bucuresti 2015

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 1 iulie 2015, 12:46 Actualitate | Cultură

Expoziţia de proiecte din cadrul Anualei de Arhitectură 2015, reunind 247 de proiecte înscrise în competiţie, se va deschide miercuri, în Grădina Casei Universitarilor.

Potrivit Agerpres, care citeaza comunicatul Ordinului Arhitecţilor din România (OAR) - Filiala Teritorială Bucureşti, juriul expoziţiei de proiecte din cadrul acestei ediţii este format din arhitecţii Vlad Gaivoronschi, Horaţiu Şerban Răcăşan, Ildico Mitru, Constantin Hariton şi Daniel Vişan.

Premierea celor mai bune lucrări de arhitectură va avea loc miercuri, expoziţia urmând să fie vizitată de public în perioada 1 - 12 iulie.

În premieră, OAR a luat în calcul acordarea premiului pentru "Cea mai sustenabilă clădire de birouri".

Potrivit sursei citate, lucrările premiate şi nominalizările Anualei de Arhitectură 2015 vor fi prezentate, în cadrul unei expoziţii itinerante, pe strada Lipscani, începând cu data de 20 iulie. Ulterior, timp de cinci luni, expoziţia va fi itinerată prin diferite cartiere şi spaţii publice din Bucureşti.

Accentul Anualei se pune pe comunităţile din cartierele bucureştene şi pe intermedierea relaţiei acestora cu autorităţile locale, precizează OAR.

Pentru prima dată în istoria acestei manifestări culturale, sunt invitaţi să participe cu proiecte şi expoziţii Uniunea Arhitecţilor din Republica Moldova, dar şi numeroase entităţi ale societăţii civile, care s-au implicat cu proiecte concrete, în parteneriat cu OAR Bucureşti, pentru zonele: Cotroceni, Tineretului, Timpuri Noi, Bucureştii Noi, Dămăroaia, Drumul Taberei, Giurgiului, Giuleşti, Ghencea sau Centrul Vechi.

Anuala este cea mai amplă manifestare de arhitectură din Bucureşti şi se desfăşoară pe durată mai multor luni de evenimente, seminarii şi expoziţii pe întreg teritoriul Capitalei, mai precizează comunicatul.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ca voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

616 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version