Aniversarea a 25 de ani de la infiintarea UNITER

Filozoful si Revolutia in "Ce zi frumoasa !", de Michel de Ghelderode, la TVR

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 18 mai 2015, 13:05 Actualitate | Cultură

Ce zi frumoasa, de Michel de Ghelderode
Foto: TVR
În tumultosul început al anilor 90, când România își trăgea sufletul după Revoluția din decembrie 1989, Dinu Cernescu propune TVR un text al unui autor flamand, puțin cunoscut la noi, Michel de Ghelderode. Piesa „Pantagleize”, devenită pentru publicul spectator „Ce zi frumoasă!”, este o întâlnire între un filozof – Pantagleize, interpretat cu un farmec incomparabil de Mitică Popescu, și realitatea necruțătoare, chiar dacă ușor caricaturală, a unei Revoluții. În distribuție dau partituri remarcabile Irina Mazanitis, Petre Gheorghiu, Mihai Dinvale, Valentin Teodosiu și Eusebiu Ștefănescu.

Personajul Pantagleize (Mitică Popescu), jumătate filozof, jumătate clovn, este adoptat ca lider de o grupare de revoluționari în turbulenții ani interbelici. El se îndrăgostește de o tânără din grup care, atunci când el este trimis în misiune, este ucisă de poliție. Autorul, Michel de Ghelderode, un precursor al avangardei moderne și al lui Eugen Ionesco, vorbeşte despre aspectele inumane şi destructive ale unei revoluţii politice extrem de violente. Cu mult cinism sunt prezentate speranţele şi contradicţiile inerente oricărei încercări de a răsturna o dictatură opresivă şi de a o înlocui cu democraţia.

„CE ZI FRUMOASA!“ de Michel de Ghelderode, regizat de Dinu Cernescu, a fost primul câștigător al premiului UNITER pentru «Cel mai bun spectacol de televiziune». În 2015, Gala UNITER are loc în 25 mai și în cinstea acestui eveniment, teatrul de televiziune, difuzând acest spectacol, va celebra un sfert de secol de la înfiinţarea Uniunii. „CE ZI FRUMOASA!“, a primit, în acelaşi an, 1993, şi premiul APTR.

Regizorul Dinu Cernescu, într-un interviu exclusiv pentru Casa de Producție TVR, explică de ce a ales acest text: „Era un pretext foarte bun. Pentru actori, pentru Mitică Popescu și toti ceilalți. Era un subiect foarte cald. Idea de a intra din greșeală într-o revoluție și de a fi și omorât mi s-a părut de mare actualitate.

Rep.: Cum ați lucrat cu actorii, cum ați lucrat în platourile TVR?
DC: Nu era prima piesă pe care o făceam. Făcusem „Neînțelegerea” lui Camus încă de pe vremea când puneam în scenă, la sediul vechi, din strada Moliere. Televiziunea a fost a doua meserie si am făcut-o cu pasiune, naivitate si plăcere. Eram parte dintr-o echipă, împreună cu o serie intreagă de operatori din TVR, care chiar mi-au fost niște ghizi în ale meseriei, si cu o regizoare de montaj extraordinară, Marga Niță. Am lucrat mai mult cu Nae Niță, Hențiu, George Grigorescu, Beatrice Drugă. „Ce zi frumoasă” a fost prima colaborare cu operatorul Laurențiu Popescu și am fost foarte bucuros.

Înainte de 1989, în clipa când alegeam o piesă urmăream să fie un act de cultură, nu m-a interest să fac rezistență la TV. Era absurd. Fiecare cuvânt era luat și controlat acolo. Eu am căutat sa pun niște piese care să fie semnificative cultural. Ghelderode este un autor important, care reprezintă o perioadă remarcabilă a dramaturgiei mondiale. El era flamand și flamanzii îi reproșau că scrie în franceză, iar francezii îl considerau flamand. Era cu fundul în două luntrii culturale. Eu mai făcusem „Viziuni flamande”( Teatrul 'C. I. Nottara' – Bucureşti, 31.01.1968), după textele sale, cu Ștefan Iordache și Ștefan Radof, spectacol care a reprezentat România la Nancy. Mi s-a parut un autor deosebit. O scriitură specială ca metaforă, aducând lumea ceții si a Nordului, un clarobscur, o atmosferă unică. Am mai pus un text al său, „Magie roșie”, la Copenhaga. L-am iubit foarte mult. Puteam să fac numai asta tot restul vieții. E un autor uitat, deosebit. Este foarte bine că un autor despre care nu se mai vorbește, este readus în memoria bieților spectatori uciși de celelalte televiziuni cu madam Zăvoranu. Sperăm să treacă și această perioadă, cum trec si războaiele.
Rep: Sau revoluțiile.

Despre Ghelderode, și geneza piesei „Pantagleize” (adică, la TVR, „Ce zi frumoasă”), aflăm mai multe din volumul dedicat dramaturgului, de Anca Măniuțiu: „Născută din dorinţa de a scrie un scenariu de film, această „operă cinegrafică”, cum o numeşte dramaturgul într-un text despre geneza piesei, are într-adevăr virtuţi filmice evidente prin succesiunea rapidă a episoadelor, ritmul alert al schimbării decorurilor şi eclerajului. Deşi majoritatea criticilor au văzut în „Pantagleize”, încă de la premiera din 1930, doar o satiră feroce a revoluţiei, ea conţine, de fapt, şi o parodie a atmosferei de anarhism intelectual şi politic în care evoluau diversele mişcări de avangardă ale epocii. /.../
        Articolul din 1930 despre geneza piesei relatează procesul transpunerii anecdoticului în plan teatral, fiind un veritabil hipertext, revelator al mecanismelor subtile care provoacă la Ghelderode carnavalizarea operei, prin sublimarea tragicului în parodie, burlesc sau grotesc, precum şi etapele acestui parcurs. /.../ Evenimentele „tragico-burleşti” la care se referă autorul au loc la sfîrşitul primului război mondial, curînd după armistiţiu: „Revoluţia mocnea peste tot în Europa, atît pe frontul flamand cît şi la duşman. Rebeliunea izbucnea în interior. Ceasuri epice, de care bruxellezii îşi mai amintesc încă. Erau vremuri de o incredibilă frenezie, cînd pînă şi băcanii au avut, preţ de cîteva zile, suflete de revoluţionari de la 1789!… Am înţeles atunci că mulţimea este o turmă smintită, plămădită din panici, din frică, din incoerenţă, din fanfaronadă. Unii, aruncaţi în afara traiectoriei vieţii lor cotidiene, au devenit peste noapte conducători şi dictatori. N-aş fi crezut niciodată că nebunia stă, pînă într-atît, veşnic trează în creierele oamenilor.
        Au fost nenumărate peripeţii care nu aveau nici o noimă. Atunci l-am cunoscut pe Pantagleize, eroul piesei. Eram la Köln. Vijelia a izbucnit în urma gestului acestui imbecil. Imaginaţi-vă o stradă, o cafenea, liniştite – deocamdată, doar ameninţarea plana asupra oraşului, patrule înarmate, goana nebunească a automitralierelor. Pe neaşteptate, un imbecil se exaltă şi strigă un cuvînt, «ajutor», de pildă. Alte ţipete îi răspund. Când latră un cîine, se pun pe lătrat toţi cei din vecinătate. Femeile încep să alerge. Apar soldaţii. Ce se întîmplă? Nimic! Laşitatea şi nebunia sunt, însă, acolo, ca o adiere primejdioasă. Halucinaţia e colectivă, epidemică. Un foc de armă tras fără voie. Alte împuşcături urmează curînd… Peste doar o oră, bătălia e în toi, incendiu, sânge pe asfalt. Dar imbecilul care a strigat?… Mort sau dispărut? Convins, poate, că a fost maestrul de ceremonii al unor mari evenimente?… A avut, oare, geniul să ia în mîinile sale această revoluţie? Dar ceilalţi, care au apărut în învălmăşeală, profesionişti sau amatori ai insurecţiei, ce au făcut oare? Nimeni nu ştie nimic… Nimic nu e mai uşor decît să sugerezi incendiul într-un teatru… nimic nu e mai greu decît să-l înfăptuieşti, urmînd un scenariu, ca într-un studio oarecare din Los Angeles! Aşa s-a întîmplat şi cu războiul, şi aşa va fi cu toate evenimentele publice în care mulţimea are un rol de jucat… În concluzie, omul nu ştie niciodată exact ce face, iar maşinăria socială, acest lucru supranatural, îi scapă aproape întru totul din mînă!… /.../
        Da, la Chaplin m-am gîndit, la Chaplin ale cărui creaţii pesimiste sunt nedemne de plebea numeroasă care rîde cu gura pînă la urechi… Şi, totuşi, pe Pantagleize (acesta-i numele clovnului meu), l-am văzut, l-am auzit… E printre noi. Este veşnicul dezaxat… Fără nici o îndoială, nu e un tip unic… Ca în unele picturi ale lui Picasso, care se bazează pe un decupaj, am luat un chip, nişte braţe, nişte picioare… Din toate, am făcut un om… Sufletul care i-a fost insuflat, cu o fărîmă de nebunie lirică, provine din rezervorul lumii moderne… suflet expresionist, descompus, otrăvit de litera¬tură bizară, fără stăpînire de sine, fără ritm… Suflet nordic şi fantast, care s-a întrupat într-o vreme cînd ne hrăneam cu Doctorul Caligari şi cu filmele avangardei germane, sufle¬tul unor generaţii de decadenţi!… Şi m-am pus în el pe mine însumi, cel din clipele mele de anarhie intelectuală, păstrînd totuşi un strop de sarcasm flamand, macabru şi vehement, străveche amintire gotică a rasei noastre…
        Decorul, acoliţii, figuranţii acestei opere nu sînt nici ei născociţi! Viziunea lor s-a născut, mărturisesc, din pînzele nemaipomenite ale lui Otto Dix şi din desenele, făcute cu vitriol, ale lui Georg Grosz… Omenirea aceea există, sau exista!… Personajele acelea le-am verificat, le-am reperat în jurul meu, căci ele evoluează în sînul tuturor mulţimilor din întreaga lume. Să nu cumva să vedeţi în ele nişte caricaturi! […] Doar şi bătrânii pictori ai Flandrei noastre se amuzau să-i azvîrle în iad, de vii şi bine frăgeziţi, pe contemporanii lor!… Tocmai pentru că m-am apropiat atît de mult de realitate, am ştiut să o domin şi să o transpun cu atîta libertate... Nu născocim nimic. Veşnica iluzie a teatrului nu acceptă documentul sau reconstituirea. De aceea, nutresc convingerea că, lucrînd din această perspectivă extra-realistă, am provocat fenomenul teatral, jocul de optică invariabil de exact, care este viaţa lăuntrică şi magnetică a teatrului…” . (Anca Măniuțiu, „Avangardă și carnavalesc în teatrul lui Michel de Ghelderode”, Cluj, Casa Cărții de știință, 2012, pp. 96-122)

Teatru TV TVR2 - luni, 18 mai, ora 20:10, în reluare marți, 19 mai, ora 12 :10.


Citeste mai multe despre   









625 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS





ESRI


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică