A zecea ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va fi inaugurată miercuri, 20 mai, la ora 12.00, la Romexpo, într-o ceremonie la care este așteptat ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, și la care au confirmat deja participarea E.S. Vladimír Války, ambasadorul Republicii Cehe (Invitat de Onoare al Bookfest 2015), E.S. Ramiro Fernández Bachiller, ambasadorul Regatului Spaniei (Invitat de onoare al Bookfest 2010), E.S. Zákonyi Botond, ambasadorul Ungariei (Invitat de onoare al Bookfest 2011) și Marc Bruchez, consilierul ambasadorului Confederației Elvețiene (Invitat de onoare al Bookfest 2013, alături de Germania și Austria) și Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, organizație care a inițiat și desfășoară toate edițiile Salonului de Carte Bookfest.

Potrivit Asociatia Editorilor din Romania, cele circa 200 de edituri prezente la Bookfest se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de cărți, dintre care câteva mii de titluri noi, și peste 300 de evenimente - ce variază de la lansări, dezbateri și colocvii până la proiecții cinematografice și evenimente interactive.

Cărțile anului sunt la Bookfest 2015

Cele mai importante personalități ale lumii culturale din România vor fi prezente la Bookfest 2015, făcând din această a zecea ediție a Salonului o adevărată sărbătoare a cărții și a culturii.

Unul dintre cei mai așteptate volume este Primul pas, de Klaus Iohannis, care va fi disponibil la standul Curtea Veche Publishing încă din prima zi de Bookfest și va fi lansat de președintele României sâmbătă, 23 mai, de la ora 15. Primul pas este o cronică a campaniei electorale de anul trecut din perspectiva candidatului Klaus Iohannis, fiind a doua carte semnată de actualul președinte după Pas cu pas, bestsellerul absolut al anului 2014, care s-a vândut în 130.000 de exemplare.

Fostul președinte al României Traian Băsescu se numără printre protagoniștii volumului Cronică de Cotroceni, de Adriana Săftoiu, fost consilier prezidențial în perioada decembrie 2004 - martie 2007, și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Băsescu încă de când acesta era președintele PD. Cartea, publicată la editura Polirom, va fi lansată duminică, 24 mai, ora 12.

Istoricul Lucian Boia prezintă la Bookfest cea mai nouă carte a sa, Cum s-a românizat România, apărută la editura Humanitas, volum în care Boia descrie cum s-a transformat etnic România concomitent cu desprinderea de valorile culturii occidentale, începând cu al Doilea Război Mondial și continuând cu perioada comunistă. Sâmbătă, de la ora 12, în standul Humanitas, Gabriel Liiceanu va provoca o discuție despre această carte cu Lucian Boia, care va oferi apoi autografe celor interesați.

Supunere, de Michel Houellebecq, un roman care zguduie Occidentul, bestseller în Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Brazilia, Ungaria – va fi disponibil la standul Humanitas și va fi lansat la Bookfest sâmbătă 23 mai, la ora 14. Adevărat fenomen editorial, o carte ce a generat puternice controverse încă înainte de publicare, Supunere a apărut în ianuarie 2015 și a devenit în câteva zile bestseller în Franţa, Germania şi Italia.

Proiecție gratuită Aferim! și concert Trei Parale

Vizitatorii Bookfest sunt așteptați și la evenimente culturale conexe lansărilor de carte. Astfel, cinematograful de artă Bookfest a pregătit o proiecție gratuită cu Aferim!, unul dintre cele mai de succes filme românești din ultima perioadă, pentru care regizorul Radu Jude a primit Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015. Proiecția va avea loc joi, de la ora 17 și va fi urmată de un alt moment special, un concert al cunoscutei formații de muzică tradițională Trei Parale, care semnează pe coloana sonoră a Aferim!, începând cu ora 19.

Copiii sunt și ei în atenția organizatorilor Bookfest care le-au pregătit un spațiu de povești și activități specifice la Clubul Șoriceilor de bibliotecă dar și o zonă specială unde îi așteaptă o parte din universul magic al jucăriilor LEGO, pe care le pot asambla și combina după propria lor imaginație.

Republica literaturii și Republica berii

Invitatul de onoare al celei de-a X-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest este Cehia. Sub sloganul „Cehia - Republica literaturii”, Centrul Ceh pregătește o serie de evenimente menite să promoveze literatura cehă și să sporească interesul publicului român pentru autorii contemporani, dar și clasici cehi. Republica literaturii va fi vecină cu Republica berii, un stand organizat de Staropramen și care își propune să aducă la cunoștința publicului Bookfest și alte fațete ale culturii din Republica Cehă.

Accesul la Bookfest cât și la toate evenimentele din cadrul acestuia va fi gratuit. Programul complet al evenimentelor Bookfest este disponibil pe www.bookfest.ro

Programul de vizitare va fi următorul:

- miercuri, 20 mai: 10:00-20:00;

- joi, 21 mai: 10:00-20:00;

- vineri, 22 mai: 10:00-21:00;

- sâmbătă, 23 mai: 10:00-21:00;

- duminică, 24 mai: 10:00-20:00.

Salonul Internațional de Carte Bookfest 2015 este organizat de Asociația Editorilor din România, sub egida Federației Editorilor din România și cu sprijinul Centrului Ceh din București.

Bookfest este un proiect co-finanțat de Ministerul Culturii și realizat cu sprijinul Bursei de Valori București și XTB.