Duminică, 10 mai, de la ora 19:00, În Culise va invită la avanpremiera unui spectacol cu și despre doamne – Ladies Night. aveti ocazia sa petreceti o seară alături de trei prezențe feminine amuzante, care va vor surprinde seara prin uimitoarele incursiuni în universul feminin. Spectacolul va avea loc în incinta spațiului artsy și underground din Str. Hristo Botev nr. 25 (Copper’s Pub).

Ladies NightFoto: Teatrul In Culise

Seara asta-i numai despre fete! Se-aranjează, se parfumează și ies în oraș, așteptând obraznic să refuze toți bărbații care le vor aborda în noaptea respectivă. Să vadă și ei ce-au pierdut! Știi și tu că ieșirile doamnelor la pahare de suc roșu sunt precum o nebuloasă în care se aruncă tocate mărunt cele mai incredibile subiecte. Se pun pe tavă într-un mod ilar - cariera, bărbații, sexul, nemulțumirile, lăudăroșeniile, invidiile și bârfele. O scriitoare aflată pe culmile succesului, o actriță apreciată și iubită de public și o traducătoare: cele trei doamne care, întâlnindu-se într-un bar, ajung într-o situație mai mult decât stranie. Dar înainte de asta ne vor trata cu mult umor, un pic de dans și o voluptate pe care o vei regăsi numai în rândul femeilor autentice.

Ladies Night este un spectacol jucăuș și plin de gânduri specific feminine, în care doamnele se vor regăsi cu amuzament, iar domnii vor desluși unele dintre misterele acestui univers mistic. Textul și regia sunt semnate de Bianca Mateescu, iar din distributie fac parte: Bianca Mateescu, Mirela Sorescu, Ioana Perescu.

Un spectacol sauvuros în care reflectoarele se mută pe ironizarea sexului frumos. Intrarea la eveniment este 30 lei. Rezervările se fac la 0735 026 762 sau pe http://inculise.ro/rezervari-online/