Nu suntem fericiți pentru că nu putem trăi singuri măcar 24 de ore. Asta credea Blaise Pascal despre omul modern, dar nu asta simt și miliardele de suflete naufragiate, zilnic, pe aglomerata plajă Facebook. Acolo își expun fluxul și refluxul mental, oricât de interesant sau precar, nobil sau viciat. Pe nisipul pixelat apar mesajele providențiale sau dejecțiile plastifiate. Oamenii aleg să-și petreacă chiar și vacanțele în lumea virtuală: de la natură și cultură direct pe tastatură! Lumea interconectivității totale a dat naștere celei mai curioase psiho-dinamici din istoria post-modernității.
Din perspectiva consumatorului afectat, Teodor Baconschi a scris un eseu remarcabil, cu vădite intenții și efecte terapeutice. Ca antropolog exersat, autorul ne oferă primul eseu doct despre o Românie virtuală, cu virtuți și păcate greu de imaginat acum doar 100 de ani… Cartea e scrisă alert, dar practică un stil exigent. În acest fel, Teodor Baconschi ne invită să redescoperim noblețea gândirii și tihna meditațiilor asupra umanului dinaintea epocii wireless.
Să generalizăm puțin și să admitem că Facebook este locul unde ne-am reîntâlnit prietenii din copilărie, gustând și din amarul „blocajelor” abrupte, chiar grosolane. Pe marile artere Facebook se poate claxona chiar mai zgomotos decât pe Bulevardul Magheru: se rostesc anateme și sunt devoalate penumbre ale vieții personale. În rețeaua Facebook milioane de oameni s-au îndrăgostit, s-au risipit ori s-au deșteptat — atunci când nu și-au consumat propria depresie, situată vag între sărăcie, prostie și urâțenie. Facebook găzduiește polemici între scriitori, anunță demisii spectaculoase ori pregătește adevărate revoluții urbane. Ți-ai deschis tableta sau telefonul și stresul informațional e garantat. Facebook ne decoperă, oriunde ne-am afla, „actualitatea” fierbinte a globului pământesc — știri live a căror viteză de propagare e tot mai greu surprinsă de televiziuni precum CNN (azi doar un elefant îmbătrânit din jungla mass-media…).
Și totuși, de ce Facebook? Oamenii și-au deschis un cont personal din miliarde de motive: din plictiseală sau curiozitate; din mimetism sau dintr-o banală greșeală; ca să-și caute rudele uitate ori pentru a găsi un job exotic; ca să-și vândă proiectul politic unor cetățeni sătui de afișe murdare; ca să-și arate mușchii, la propriu; ca să-și cucerească amanta viselor, frizând poligamia serială; ca să descopere virtual o comunitate deja prezentă la firul ierbii (e.g., parohie, echipă de fotbal, corporație); ca să se distreze infantil; ca să se joace șah ori Solitaire; ca să gândească solemn, în văzul tuturor…
Nu știm dacă Mark Zuckenberg l-a citit pe Hegel și dacă a înțeles subtilitățile dialecticii stăpân-sclav. Cert este că fondatorul Facebook a intuit perfect nevoia universală de recunoaștere – dorul după acel like tonic care-ți face ziua mai bună. Cine spunea că faima pe Facebook este ca și bogăția în Monopoly: pur imaginară. Teodor Baconschi observă foarte atent perversitatea mecanismului virtual: nu doar că nu știm cine sunt admiratorii noștri, ci uneori aceștia se înscriu în fals. Un tip asiatic din Coreea de Sud dă un like primarului bucureștean din Sectorul 5. Ce năzdrăvenie! Facebook găzduiește o mulțime de identități goale, fără un conținut concret-subiectiv. Multe spirite false adoră această naturalmente falsă recunoaștere a zeci de avataruri confecționate pletoric dintr-una și aceeași adresă de IP.
Puteti comanda cartea "Facebook", cu autograful autorului, de pe GiftBooks.
Există vedete de cinema, artiști sau politicieni care se duelează în like-uri. E dreptul lor, dar nu vreau să-mi imaginez ce-ar fi făcut Nicolae Ceaușescu din rețeaua Facebook? În România, bunăoară, există situații în care suma adeziunilor electronice depășește uneori numărul de voturi aruncate-n urna electorală. Să fie aici proba hoției Sistemului ticăloșit sau doar evidența unei funciare comodități a fanilor? Avem oare-n Facebook un argument suprem pentru e-democracy?
Registrul maniheist al discursului Facebook exclude dreptul la nuanță: îți place sau nu-ți place. Teodor Baconschi sancționează tocmai caracterul frust și ingrat al discriminărilor propuse de Facebook: „Sistemul binar, în care toată bogăţia existenţei se reduce la dihotomia like/unlike, are sens în lumea computerelor (din arhitectura cărora decurge), dar reprezintă o veritabilă insultă la adresa facultăţilor noastre de judecată.” Opțiunile secundare sunt doar intensificări ale primelor variante: dacă-ți displace statutul unui amic, poți oferi un comentariu explicativ. Dacă ești entuziasmat, atunci te califici la poziția de „propagator” printr-un share hotărât, mutat instantaneu pe propriul zid (wall).
Cartea lui Teodor Baconschi se citește pe nerăsuflate. „Fabrica de narcisism” nu ratează niciun aspect important al relației dintre consumator și rețea. De la afrontul adus gramaticii limbii române (sau engleze) și până la ofensiva grobianismului plebeu (vizibil prin tutuială, bășcălie sau familiaritate excesivă), Facebook ne-a obișnuit să păcătuim față de orice rigoare, disciplină sau tradiție pre-modernă. Facebook favorizează cunoașterea caldă și discursul retoric, în răspăr cu enunțurile reci și bine-măsurate ale marilor aule universitare. Analfabetismul funcțional înflorește printre adolescenții care, înfiorați la prima iubire, preferă sărăcia „emoticoanelor” unui recurs la poezia lui Eminescu sau Blaga…
Autorul nostru descrie lucid o amenințare ubicuă: „multiplicare[a] exponenţială a factorilor de negare a realităţii: invazia jocurilor video, alcoolismul, comerţul cu produse etno-botanice sau chiar traficul de droguri dure, banalizarea pornografiei odată cu extinderea accesului la Internet, apariţia canalelor TV muzicale, care pot avea, privite în exces, acelaşi efect halucinogen. Acţiunea instanţelor clasice de «modelare» – familie, şcoală, biserică – a fost minimă sau, după caz, exagerată, aşa că n-a făcut decât să amplifice o tendinţă generală de «eliberare» în principiu justificată, însă teribil de prost aplicată. A apărut, în plus, un ocean de ipocrizie, întrucât adulţii, adică zămislitorii generaţiei PRO, una predicau şi alta făceau.”
Nu doar un conservator de extracție teologică e alarmat de efectul noilor tehnologii asupra minții umane. E suficient să răsfoim cărțile psihologului american Daniel Goleman (Focus: The Hidden Driver of Excellence, 2013) pentru a înțelege uriașa amenințare Facebook la adresa eficienței muncii individuale. Distragerea permanentă distruge creativitatea. Nu mă miră faptul că Woodrow Wilson Center for International Scholars interzicea (în vara lui 2009, când mă aflam la Washington DC) accesul cercetătorilor la propria lor pagină FB. Seminariile de afaceri din Sillicon Valley se derulează astăzi între participanți cu telefoanele mobile închise (nu doar comutate pe modul silențios). De ce? Pentru că ofilirea atenției prin Facebook sau Whatssup costă, literalmente, milioane de dolari. Nu știu cum sunt reglementate întâlnirile din Palatul Victoria, Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului sau Dealul Mitropoliei. Dar știm că decizii greșite luate pe fond emoțional undeva la nivel de top management pot rezulta în pierderi uriașe de bani și oportunități.
Puteti comanda cartea "Facebook", cu autograful autorului, de pe GiftBooks.
Citeste intreg articolul si coemnteaza pe Contributors.ro
