Vintila Mihailescu, Constanta Vintila-Ghitulescu, Vlad Mixich si Constantin Barbulescu despre"Romania medicilor", marti,7 aprilie la Humanitas Cismigiu

de     HotNews.ro
Luni, 6 aprilie 2015, 17:25 Actualitate | Cultură

Romania medicilor. Medici, tarani si igiena rurala in Romania de la 1860 la 1910
Foto: Humanitas
Marţi, 7 aprilie, ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda lansării volumului România medicilor. Medici, ţărani şi igienă rurală în România de la 1860 la 1910 de Constantin Bărbulescu, recent apărut la Editura Humanitas. La eveniment vor participa istoricul şi etnologul Constantin Bărbulescu, antropologul Vintilă Mihăilescu, istoricul Constanţa Vintilă-Ghiţulescu şi jurnalistul Vlad Mixich. Dezbaterea va fi moderată de Cătălin Strat, redactorul cărţii.

Între 1860 şi 1910, aşadar într-o perioadă care e considerată unanim perioada modernizării ţării noastre, o elită intelectuală şi profesională construieşte în rapoartele sale o altă Românie: România medicilor. Imaginându-şi o Românie ideală, după chipul şi asemănarea ţărilor apusene în care îşi făcuseră studiile, medicii români din sistemul sanitar descoperă că arhaica lume rurală nu îi primeşte prea bine, fiindcă îşi are tămăduitorii săi, care practică o medicină alternativă, că principiile alimentaţiei ştiinţifice şi ale igienei moderne se impun cu greu sau aproape deloc din cauza obiceiurilor străvechi. Oricum dramatică, starea medicală a României e înfăţişată în culori şi mai sumbre de medicii români căzuţi în capcana prejudecăţilor care, de fapt, bântuie la acea vreme şi prin ţările pe care le consideră cu adevărat civilizate. Medicii vorbesc de suferinţe endemice, de sifilis, de oftică, de pelagră şi de alcoolism ca şi cum aceste boli ar duce la pieirea iminentă a naţiunii. Mai mult, analizând statisticile recrutării, se înspăimântă de spectrul unei degenerări absolute a poporului român, în timp ce alte etnii, şi mai ales evreii, ar fi gata să-i ia locul. O lectură necritică a rapoartelor medicale ar lăsa impresia unei iminente apocalipse demografice. Constantin Bărbulescu, care e şi istoric, e şi etnolog, e şi sociolog, îşi asumă această dificilă sarcină şi discerne, cu instrumentele celor trei discipline, între realitate şi reprezentare ideologică, retuşând, cu nuanţe mai fine, adevărata Românie a medicilor.












[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
925 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă