O nouă ediție a Trialogurilor la ARCUB va avea loc joi, 26 martie, începând cu ora 19.00, la Ceainăria ARCUB. Invitații acestei seri sunt scriitorul Costi Rogozanu, moderatorul Andrei State și muzicianul Dan Byron, care va asigura fundalul sonor al acestei întâlniri.

Trialoguri la ARCUBFoto: ArCuB

Tema acestei ediții propune un exercițiu necesar tuturor iubitorilor de lectură și bine ancorat în cotidian: cum să citeşti fără să te îmbolnăveşti de elitism? Invitații vor dezbate diferența majoră dintre plăcerea pură de a citi, ce pornește de la curiozitate, fascinație și înlăturarea prejudecăților și lecturarea superficială, „de consum”, care conduce la un soi de elitism ce dăunează lumii literare.

Cu experiență vastă în acest domeniu, Costi Rogozanu și Andrei State vor discuta, pe un ton relaxat, apelând și la experiența publicului, despre unul dintre cele mai apreciate moduri de a petrece timpul liber, iar Dan Byron, cunoscut ca membru al trupei ce îi poartă numele și fost membru al Kumm și Urma, va completa dialogul cu versurile sale ce descriu condiția omului modern.

Trialoguri la ARCUB este un eveniment lansat în luna februarie 2014. Invitații speciali ai edițiilor anterioare au fost: scriitorul Mircea Cărtărescu, poetul Mircea Dinescu, psihologul Aurora Liiceanu, dirijorul Tiberiu Soare, scriitoarea Gabriela Adameșteanu, actrița Oana Pellea, poeta Ana Blandiana, regizorul Nae Caranfil, muzicienii Mircea Baniciu și Nicu Alifantis și Radu Paraschivescu. Scopul central al întâlnirilor din seria Trialoguri la ARCUB este acela de a le oferi bucureştenilor şansa de a participa la discuţii relaxate, pe teme diverse, abordate de personalităţi ale lumii culturale.

Accesul la eveniment se face în baza unui bilet de intrare în valoare de 25 lei, care poate fi achiziţionat de la Casa de bilete ARCUB, din Str. Batişte nr.14.