Marţi, 17 februarie, de la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cişmigiu are loc lansarea volumului Bucla de T. O. Bobe. Alături de autor, la eveniment vor participa: Mircea Cărtărescu, Angelo Mitchevici şi Lidia Bodea, director general Editura Humanitas.

"Bucla" de T.O. BobeFoto: Humanitas

„Bucla este organizată ca o biografie, mai mult, ca o apologie a personajului central, nea Gică, şi ca o monografie a lumii lui de carton şi poleială, lumea ca frizerie. Mari viziuni romantice sunt reluate aici grotesc şi parodic, adică în singurul fel în care mai pot fi reluate. Căci nea Gică nu este numai un personaj de desen animat. El este şi o mască de clovn trist. Prin tot poemul, printre nenumărate mici detalii de o poezie sclipitoare, suflă un aer îngheţat de singurătate. O nevoie disperată de dra­goste, reprimată iniţial şi tot mai acută spre sfârşit, însoţeşte «victoriile» profesionale ale artistului frizeriei. Bucla este o carte umană, de «poezie-poezie», sensibilă şi amuzantă, care poate fi citită de oricine, de la un copil la un cititor rafinat.“ (Mircea CĂRTĂRESCU)