Tenorul Octavian Naghiu, unul dintre cei mai renumiti artisti lirici ai Romaniei, a incetat din viata, sambata seara, informeaza Opera Nationala BUcuresti intr-un comunicat de presa. Artistul a suferit un stop cardiac. De-a lungul carierei sale , Octavian Naghiu a urcat pe scene mari precum cea a Metropolitan Opera sau ale Operelor din Zurich, Viena, Paris, Ierusalim, Bucuresti.

Tenorul Octavian NaghiuFoto: Opera Nationala Bucuresti

Otello, Ducele, Rodolfo, Cavaradossi, Edgardo, Riccardo sau Radames au fost doar citeva dintre rolurile interpretate de Octavian Naghiu, roluri care i-au adus atat aprecierea publicului cat si a criticilor de specialitate.

Nascut pe 15 martie 1933 in satul Rucar, Octavian Naghiu s-a facut remarcat inca de mic prin talentul sau muzical incepand sa cante mai intai la biserica unde tatal lui slujea ca preot. Dupa absolvirea liceului, s-a inscris la Consevatorul din Bucuresti unde l-a cunoscut pe tenorul Ion Pisso, aceasta intilnire marcandu-i cariera. Imediat dupa terminarea Conservatorului a inceput colaborarea cu Teatrul de Opereta unde a ocupat postul de prim-contrabasist.

Debutul sau pe scena teatrului alaturi de tenorul Ion Dacian s-a bucurat de un mare succes si, dupa mai multe aparitii impresionante in diverse operete, Octavian Naghiu a fost invitat sa participe la un concurs al Operei din Bucuresti pe care il castiga ajungand astfel coleg de scena cu mari interpreti precum Petre Stefanescu Goanga, Mihail Arnautu, Nicolae Herlea, Dan Iordachescu, Octav Enigarescu etc.

La Opera din Bucuresti el a interpretat cu mare succes roluri din opere binecunoscute compuse de G. Verdi, G.Puccini sau G.Donizetti.

In anul 1965 a fost arestat de catre regimul comunist. Doi ani mai tarziu a pleacat din tara pentru a canta pe scenele din Germania, dar si la Opera din Zurich (Elvetia).

La doar 33 de ani si-a facut debutul pe scena Metropolitan Opera, in spectacolul "Tosca" de G. Puccini. Au urmat numeroase aparitii la Metropolitan Opera, dar si multe invitatii pentru a interpreta roluri memorabile la Operele din Zurich, Paris, Ierusalim, Wiesbaden, Duseldorf, Hanovra, Bremen, Koln, Leipzig, Mainz sau Duisburg.

Dupa anul 1990 a fost invitat sa fie colaborator permanent al Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO, a cantat la Bucuresti, Timisoara, Iasi si a predat lectii de canto studentilor de la Academia de Arte din Iasi.

A fost decorat cu medalia jubiliara "Manastirea Neamt 1497-1997- aniversare Mondiala UNESCO", a fost distinis cu titlul, "Doctor Honoris Causa" de catre Universitatea de Arte "George Enescu" din Iasi, iar anul trecut a primit Ordinul "Meritul Cultural" - in grad de Comandor.