Muzeul Național de Artă al României vă invită să parcurgeți un traseu al iubirii în expozițiile Ars Amandi. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI-XIX și Modele de comportament în secolul al XVIII-lea, în perioada 14 februarie — 8 martie 2015. Intitulat Dor de săgeți. Semnat: Cupidon !, traseul funcționează ca o hartă, provocându-vă să descoperiți detalii incitante din lucrările special alese din aceste două expoziții.

De la o epocă la alta, oamenii au trăit iubirea în diferite moduri. Din Renaștere până în Epoca Luminilor, moravurile și morală, libertatea sau, după caz, libertinajul sunt cuvinte cheie în jocul social. Acest traseu al iubirii vă invită, așadar, să priviți prin gaura cheii diversele întruchipări și roluri pe care Venus și Amor și le asumă de-a lungul timpului.

Traseul Dor de săgeți. Semnat: Cupidon ! Este disponibil în format tipărit la casele de bilete ale muzeului (parterul Galeriei Naționale și intrarea din Știrbei Vodă 1-3). Completându-l, puteți intra în posesia unuia dintre cele 10 cataloage oferite de MNAR prin tragere la sorți, după data de 8 martie.

Pe 14 februarie 2015, cu ocazia Zilei Sfântului Valentin publicul va avea intrare liberă în expozițiile Ars Amandi. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI-XIX și Modele de comportament în secolul al XVIII-lea, iar în perioada 15 februarie — 8 martie 2015, acestea vor putea fi vizitate împreună pe baza unui bilet combinat în valoare de 15 lei.

*** Expoziția ARS AMANDI. Tema iubirii în arta europeană a secolelor XVI — XIX (deschisă până pe 29 martie) cuprinde o selecție de șaptezeci și trei de lucrări (pictură, desen și gravură) din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu și al Bibliotecii Academiei Române — Cabinetul de Stampe. Structurată în patru secțiuni, expoziția este un periplu cu tema iubirii în arta europeană. Printre lucrările vedetă se numără tablouri pictate de Giovan Francesco Maineri, Abraham van der Schoor sau Marco Liberi, versiuni de atelier sau copii după Jan Gossaert, Jacopo Palma cel Bătrân sau Bartolomeo Schedoni, dar și lucrări de grafică precum cele realizate de Marcantonio Raimondi, Hendrik Goltzius, Aegidius Sadeler sau Albrecht Durer.

*** Expoziția Modele de comportament în secolul al XVIII-lea (deshisă până pe 19 aprilie) cuprinde o sută cinzeci și șapte de lucrări din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, expuse pentru prima dată și valorificate dintr-o perspectivă interdisciplinară, definitorie pentru perioada Iluminismului. În afara mesajului educațional, adesea moralizator, lucrările prezentate în expunere se disting și prin calitatea execuției, fiind reprezentative pentru epoca de înflorire a stampei, o perioadă de maxim rafinament al tehnicii. Gravurile reflectă un interes crescut pentru artă și reproduc, în mare parte, picturi celebre ale unor mari artiști ai vremii, precum: Jean-Honore Fragonard, Francois Boucher, Jean-Baptiste Le Prince, Jean-Baptiste Huet și William Hogarth.