​Corul de Copii Radio la a 70-a aniversare

de D.S.     HotNews.ro
Vineri, 6 februarie 2015, 11:31 Actualitate | Cultură

Corul Copii Radio la Busteni
Foto: Orchestrele si Corurile Radio
In 2015 Corul de Copii Radio împlineşte 70 de ani de existenţă şi este la fel de plin de prospeţime, de virtuozitate, de spontaneitate şi veselie. Generaţii şi generaţii de copii au descoperit aici frumuseţea cântului şi a jocului, au primit o educaţie muzicală folositoare pe tot parcursul vieţii, au învăţat disciplina necesară actului artistic de înaltă ţinută şi au încântat apoi, la spectacole, mii de spectatori de toate vârstele. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu şi mulţi alţii.

Anul acesta este unul aniversar, iar Corul de Copii Radio se pregăteşte intens să îl marcheze cum se cuvine. Pregătirea a început deja cu workshop-ul organizat de Radio România la Centrul de Pregătire Profesională din Buşteni, în perioada 1-7 februarie, sub coordonarea dirijorului Voicu Popescu şi a pianistei Magdalena Faur. Despre pasiunea şi sufletul pe care îl pun copiii în această activitate, ne vorbesc chiar ei într-o scrisoare trimisă din tabără:

“Câteva raze timide de soare pătrund în cameră. Un bipăit asurzitor vine dinspre telefon. E doar alarma. Fără să ştim cum, o oprim, ne trezim, şi încercăm să ne îmbrăcăm… Cineva bate ferm în uşă! Se aude: “ cine întârzie la înviorare nu primeşte micul dejun!” abia atunci ne trezim de fapt, coborâm în grabă scările şi începem, plini de entuziasm, gimnastica de dimineaţă. Mergem la masă, unde ne aşteaptă mult râvnitul ceai călduţ, menit să ne cureţe răguşeala repetiţiilor de seară…
Aşa începe fiecare zi din tabăra Corului de Copii Radio. Ora 9:30 ne găseşte în frumoasa sală de lucru oferită de Centrul de Pregătire Profesională din Buşteni. După câteva zile, trecem la repertoriul pe care trebuie să-l prezentăm publicului în acest an aniversar. Entuziasmul nostru creşte în timp ce descoperim misterele şi frumuseţile pieselor pe care, îndrumaţi de domnul dirijor Voicu Popescu şi de doamna pianistă Magdalena Faur, le parcurgem lucrând sunet de sunet. Cântăm aproape toată ziua, ajutându-ne, susţinându-ne reciproc.  Seara, copiii cu mai multă experienţă îi adună pe cei mai mici, încercând să îi cunoască şi să le ofere tot ajutorul lor. Astfel, lăsând la o parte ierarhia, ajungem încet, pas cu pas, la sentimentul că formăm o mare familie.
Orele de repetiţii, experienţa întâlnirii cu repertorii diferite, lecţiile de viaţă, glumele, supărările, aplauzele publicului, prieteniile, ne leagă, aşa cum au legat timp de 70 de ani, generaţii şi generaţii de copii.”


Corul de copii Radio este Ambasador Cultural al Uniunii Europene, titlu acordat acordat în 2004, de către Federaţia Corurilor din U. E. şi datorat celor peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada.

Aşadar şi în anul aniversar, pe lângă evenimentele đin ţară, cel mai important fiind concertul de la București, Sala Radio, din 25 aprilie 2015, corul va participa la o serie de evenimente importante în străinatate, primul fiind Evmelia International Music Festival – Grecia (Volos) – 26 martie 2015, care s-a impus ca unul dintre cele mai importante festivaluri, nu numai pentru regiunea Magnesia, ci și pentru întreaga Grecie modernă. Apoi, corul mai are în proiect turnee la Lugano (Elveția), la Milano (Italia) - cu ocazia Expoziţiei Mondiale - şi la Munchen (Germania), unde va participa la finala competiției corale Let the Peoples Sing – Germania, un apreciat eveniment internaţional din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union).

Tânăr si neobosit, hrănindu-se din energia copiilor şi pasiunea lor pentru muzică, Corul de Copii Radio ne-a oferit în ultimii ani surprize „care mai de care”: ne-a purtat de la Romanian Roots în Lumea lui Walt Disney, ne-a colindat de Crăciun şi ne-a adresat un Salut Voios de Pionier. Sălile au fost întotdeauna pline, entuziasmul pe măsura performanţei, ceea ce garantează, negreşit, încă multă tinereţe fără batrâneţe...


Citeste mai multe despre   




















Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

768 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi