Opera Maghiară din Cluj vă invită la operetă. Joi, în 29 ianuarie, de la ora 18, preţ de trei ore vă puteţi delecta cu încântătoarea poveste a Contesei Maritza. Maritza, este cu siguranţă una dintre cele mai iubite operete ale lui Kalman. Libretiştii Julius Brammer şi Alfred Grunwald au avut drept sursă de inspiraţie 'Romanul unui tânăr sărac' de Octave Feuillet.

Opereta Contesa MaritzaFoto: Opera Maghiara Cluj-Napoca

Premiera mondială a operetei Contesa Maritza a avut loc la 24 februarie, 1924, pe scena Theater an der Wien, succesul fiind imediat. Lucru ce pare a fi firesc, dacă e să ne gîndim numai la cele scrise de Kalman, “cel mai mic cântec, cel mai neînsemnat vals trebuie să poarte scânteia care să electrizeze publicul şi să-l cucerească”. Cântecele şi valsurile cuceresc încă de la primele note şi acorduri. Ascultaţi doar 'Zi – i, ţigane, zi-i mereu', 'O fată cînd iubeşti', 'Ce oraş frumos e Clujul...', 'De-ai şti cât te-am căutat', 'Bună ziua, fericire !', 'Gruss mein Wein',..., şi veţi fi cu siguranţă seduşi... Cum de asemenea veţi fi încântaţi de verva unor personaje precum Maritza, Tassilo, Baronul Zsupan Kalman, Erdody Peter, Liza, Dobesitsch Moric, Ilka, Lajcsi, Lidi, Mihaly, Kudelka, Jozsi şi de minunata lor poveste.

Dirijor: Incze G. Katalin

Din distribuţia spectacolului fac parte: Vígh Ibolya, Fülöp Márton, Pataki Enikő, Ádám János, Madarász Lóránt, Ádám Éva, Kovács Ferenc, Molnár Mária, Sipos László, Szabó József, Varga Attila

Scenografie şi costume: Witlinger Margit

Maestru de cor: Kulcsár Szabolcs

Concert maestru: Barabás Sándor, Ferenczi Endre

Coregraf: Valkay Ferenc

Maestru balet: Mureşan Adrian

Maestrul de dans al soliştilor: Rusu P. Gabriela

Corepetitor: Incze G. Katalin, Nagy Ibolya

Sufleur: Kondrát Bea

Regia tehnică: Gálffy Erzsébet

Asistent regie: Szabó Emese

Regia: Bor József

Spectacolul este supratitrat în limba română