Un concert comemorativ, dedicat aniversării a 25 de ani de la Revoluţia Română din decembrie 1989, va avea loc duminică, 21 decembrie, de la ora 18.00, la Sala mare a Ateneului Român. Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, dirijată de Horia Andreescu, va interpreta „Recviem“, de Wolfgang Amadeus Mozart. Soliști vor fi Silvia Micu, Sidonia Nica, Ionuț Popescu, Marius Boloș.

Horia AndreescuFoto: Filarmonica George Enescu

Concertul este organizat cu sprijinul Ministerului Culturii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) a murit la vârsta de 35 de ani, lăsând „Recviemul“ neterminat. Süssmayr, discipol al lui Mozart, a finalizat lucrarea „Recviem pentru solişti, cor şi orchestră, KV 626“.

„Nu trebuie să-mi mai fie teamă de nimic. Simt în starea sănătăţii mele că sună ceasul. Sunt pregătit să mor. Am ajuns la capăt înainte de a mă fi bucurat de talentul meu. Viaţa a fost totuşi frumoasă, cariera a început sub auspicii atât de fericite. Dar nu poţi să-ţi schimbi soarta. Nimeni nu-şi fixează singur timpul vieţii. (…) Închei. Am în faţă Recviemul pe care n-am voie să îl las neterminat”, mărturisea Mozart într-o scrisoare din septembrie 1791, adresată de Mozart lui Lorenzo da Ponte (Mozart, Scrisori, p.259, Editura Muzicală, Bucureşti, 1968 ). Mozart a murit pe 5 decembrie 1971 la Viena.