Saptamina viitoare, in capitala va avea loc cea de a VII-a editie a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti (FILB), cel mai important festival international, independent, de literatura din Romania. Festivalul se va desfasura intre 3 si 6 decembrie iar evenimentele din cadrul FILB 7 vor avea loc la: Clubul Taranului, British Council, Institutul Balassi – Institutul Maghiar din Bucuresti si Carturesti (Verona), anunta organizatorii, evenimentului.

FILBFoto: Headsome Communication

„Cea de a VII-a editie a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti sta sub semnul diversitatii si, mai mult decit atit, incercam sa reflectam faptul ca literatura, chiar mai mult decit politica, inseamna conflict”, a declarat Bogdan-Alexandru Stanescu, presedintele Festivalului.

Iar lista invitatilor din strainatate ai Festivalului vine sa sustina tema editiei din acest an:

• Serghei Jadan (Ucraina) – unul dintre cei mai importanti scriitori ucrainieni din noua generatie, cel despre care criticul literar Viktor Toporov spunea ca are toate sansele sa devina laureat al Nobelului literar: „Dintre literatii care activeaza pe tot cuprinsul fostei U.R.S.S., Jadan este scriitorul cu cele mai multe sanse”.

• Toni Marques (Brazilia) – prozator in ale carui povestiri se reflecta realitatile Braziliei autentice, presedintele celui mai important festival international de literatura din Brazilia, FLUPP.

• Emilian Galaicu-Paun (Republica Moldova) – poet, prozator, traducator si publicist: „Perfectionist sau nu, Emilian Galaicu-Paun e unul dintre cei mai culti (ba chiar oculti) poeti romani contemporani...” (Serban Foarta)

• Immanuel Mifsud (Malta) – foarte cunoscut pentru prozele sale extrem de provocatoare din punct de vedere tematic, laureat al Premiului National al Cartii din Malta si al Premiului Uniunii Europene pentru Literatura pe anul 2011.

• Andrea Bajani (Italia) – unul dintre cei mai cunoscuti prozatori italieni din noua generatie, indragit de cititorii romani datorita romanului De vei lua aminte la greseli (Humanitas, 2011)

• Najwan Darwish (Palestina) – poet de o sensibilitate aparte, unul dintre liderii noii generatii de scriitori, dar si un foarte lucid critic al societatii in care traim.

• Krisztina Tóth (Ungaria) – poeta si prozatoare remarcabila, multipremiata, ale carei carti au aparut in traducere la cele mai prestigioase edituri europene.

• Marius Daniel Popescu (Elvetia) – prozator de origine romana, unul dintre membrii importanti ai „Grupului de la Brasov”, stabilit la Lausanne din 1990, unde este scriitor (laureatul celui mai rivnit premiu literar din Elvetia, „Robert Walser”, pentru romanul sau de debut), sofer de autobuz si impresar literar pentru detinuti.

• Paul McAuley (Marea Britanie) – autor a peste 20 de romane si a mai multor volume de proza scurta si, totodata, un artist preocupat de muzica si film. Laureat al multor premii importante, precum: Philip K Dick Memorial Award, Arthur C. Clarke Award sau British Fantasy Award.

• Richard Morgan (Marea Britanie) – unul dintre cei mai cunoscuti autori britanici contemporani de literatura SF si Fantasy, tradus cu succes in mai multe limbi; in ultimul timp, Morgan scrie si scenarii pentru graphic novels si jocuri video.

Oaspetilor din strainatate li se vor alatura, de-a lungul celor 4 zile de festival, nume importante ale literaturii romane contemporane.

In lista noutatilor pe care le aduce editia de anul acesta a Festivalului International de Literatura de la Bucuresti se numara si seara dedicata literaturii Scienece Fiction si Fantasy-ului, la care vor participa doi dintre cei mai importanti autori britanici contemporani, alaturi de doi dintre maestrii SF-ului romanesc.

Festivalul International de Literatura Bucuresti (FILB), un proiect initiat de Oana Boca, Vasile Ernu si Bogdan-Alexandru Stanescu, este un eveniment international dedicat literaturii, ce poarta amprenta orasului Bucuresti. FILB a debutat in toamna anului 2008 la Muzeul Taranului Roman / Clubul Taranului si de atunci are loc anual.

Timp de trei zile, gazde si oaspeti incearca sa rescrie harta culturala a Europei, prin intilniri, ce includ lecturi publice, dezbateri si dialog cu cititorii, intre scriitorii romani si invitatii din strainatate. Diversitatea este conceptul ce sta la baza teoretica a intilnirilor, intentia noastra fiind aceea de a deconstrui ideea preconceputa ca un trecut asezat sub circumstante istorice asemanatoare va da nastere unor produse culturale identice.

Intrarea este libera, informeaza comunicatul Headsome Communication.