Humanitas isi asteapta cititorii la Gaudeamus până duminică, 23 noiembrie, cu cele mai frumoase cărţi ale toamnei 2014 şi cu cei mai îndrăgiţi autori. De la cele peste 30 de evenimente ce se vor desfăşura pe scena care deschide standul editurii nu vor lipsi Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Oana Pellea, T.O. Bobe, Radu Sergiu Ruba, Vlad Zografi, Andrei Cornea.

Fata de la marginea vietii. Povestiri alese, de Mircea Cartarescu Foto: Humanitas

Unul din evenimentele de lansare de carte este dedicat volumului Fata de la marginea vietii. Povestiri alese, de Mircea Cartarescu care va avea loc sambata, 22 noiembrie, de la ora 14.00 la standul editurii.

„Unele dintre micile istorii adunate aici sunt basme, altele povestiri, altele, pana la urma, fragmente de jurnal. Toate sunt in definitiv amintiri, reale sau inventate. Nu imagini ale realitatii, ci ale mintii care o decupeaza din hiperrealitatea noastra de toate zilele. Au fost presarate pana acum in multe dintre cartile mele, in alte contexte si cerand o alta lectura. M-am gandit sa le strang, pentru placerea cititorului, intre copertile unui singur volum, nu pentru ca as crede foarte mult – desi cred – in calitatile prozei scurte, ci mai ales pentru ca am o credinta de neclintit in poezie. N-am prea avut de ale! s in alcatuirea acestei culegeri de «povestiri alese». Am lasat doar sa intre texte de o lungime rezonabila, pe care m-am amuzat sa le asez intr-o ordine oarecare, dar altfel le-am lasat sa colaboreze, sa se alieze, sa se infrunte, sa se submineze-ntre ele ca orice grup de necunoscuti adunat intre zidurile unei odai. Sperand ca pana la urma sa iasa de-aici mallarméanul «beau livre».“ (Mircea Cartarescu)

Alte evenimente:

- Despre nerabdarea de a fi rabdator, Dan C. Mihailescu si Ciprian Macesaru

Lansare de carte: vineri, 21 noiembrie, ora 18, Gaudeamus

- In viata sunt lucruri care nu se fac. Si care totusi se fac... Péter Várdy in dialog cu Imre Tóth

Lansare de carte: duminica, 23 noiembrie, ora 13.30, Gaudeamus

- Mihai Eminescu, Poezii - Editie de colectie

Lansare de carte: sambata, 22 noiembrie, ora 15.00, Gaudeamus

- Mihai Eminescu, Poezii (audiobook) - Selectia textelor si lectura: Andrei Plesu

Lansare: sambata, 22 noiembrie, ora 15.15, Gaudeamus

- Maria, regina Romaniei. Jurnal de razboi. 1916–1917 - Editie integrala, necenzurata

Lansare de carte: duminica, 23 noiembrie, ora 12.00, Gaudeamus

- Constantin Gane, Trecute vieti de doamne si domnite. Cele mai frumoase istorii

Lansare de carte: duminica, 23 noiembrie, ora 14.00, Gaudeamus

- Dinu Pillat, Ion Barbu. Micromonografie

Lansare de carte: duminica, 23 noiembrie, ora 15.00, Gaudeamus

- Dragos Musat, File din Jurnalul lui Tetelu

Lansare de carte: vineri, 21 noiembrie, ora 17.00, Gaudeamus

Vezi toate evenimentele editurii Humanitas la Targul de carte Gaudeamus 2014 in documentul atasat.