Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic va fi marcata de Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, județul Vaslui, în data de 4 octombrie 2014 de o conferinţă publică dedicată acestui eveniment şi totodata aniversării a 4 ani de activitate a Astroclubului „Perseus”.

Saptamana Mondiala a Spatiului CosmicFoto: Afis

Invitat special va fi domnul Adrian Şonka de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti.

Legat de acest eveniment, se va realiza în premieră pentru Bârlad o expoziţie temporară de astrofotografie, cu imagini realizate la Observatorul Astronomic din Bârlad, în perioada 2011 - 2014.

"Expoziţia va consta în tipărirea pe format A3 a cel puţin 50 de imagini ce vor fi expuse pe trei secţiuni: anii 2011 şi 2012, anul 2013 şi 2014. Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 7 noiembrie 2014, la sediului central al Muzeului „Vasile Pârvan”", informeaza Dumitru Ciprian Vîntdevară, Muzeograf Planetariu/Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.

Potrivit organizatorilor, programul de sâmbătă 4 octombrie 2014, va fi următorul:

- ora 10.00 - observaţii solare, în faţa Teatrului „Victor Ion Popa”,

- ora 12.00 - Călătorie prin Univers cu Adrian Şonka, de la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” din Bucureşti. Activitatea se va desfăşura la sediul central al Muzeului „Vasile Pârvan”, str. “Vasile Pârvan” nr.1.

- orele 19.00 - 21.00, observaţii astronomice nocturne, pe str. Republicii, în zona parcului (lângă statuia lui Mihai Eminescu).

Observaţiile astronomice, atât cele solare cât şi cele nocturne se vor desfăşura numai dacă cerul va fi senin, se precizeaza in comunicat.