Luni, 22 septembrie, începe Bucharest Science Festival, primul festival din România dedicat științei. Timp de o săptămână avem prilejul de a înțelege mai bine de ce „lumea arată cu totul diferit în lumina științei” (Richard Feynman). Descoperitorii, exploratorii, marii inovatori ai fiecărui domeniu, dar mai ales proiectele, cărțile, invențiile, ideile care i-au adus în prim planul lumii științifice sunt subiectele evenimentelor și dezbaterilor care vor avea loc în librăria Humanitas de la Cișmigiu între 22 și 28 septembrie, în cadrul celei de-a doua ediții a Bucharest Science Festival.

Expoziția itinerantă de bandă desenată Otto Wichterle. Povestea inventatorului lentilelor de contact, adusă de Centrul Ceh în România, va putea fi vizitată în librăria Humanitas de la Cișmigiu începând de luni, 22 septembrie. Vernisajul expoziției, la ora 18.00, va fi urmat la ora 18.30 de o dezbatere cu tema Oameni de știință implicați în societate la care vor participa E.S. Jiří Šitler (ambasadorul Republicii Cehe în România), Radu Filipescu (membru fondator Grupul pentru Dialog Social, inventator) și Emilian Mihailov (doctor în filozofie, director executiv al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată). Dezbaterea va fi moderată de Vlad Zografi, scriitor, fizician, coordonatorul colecției de știință a editurii Humanitas.

Întâlnirea dintre fizică și matematică va fi în festival tema unui dialog între doi fizicieni și un matematician. Marți, 23 septembrie, la ora 19.00, au răspuns invitației lui Vlad Zografi Cristian Presură (cercetător Philips Research, Eindhoven) prin Skype și prof. dr. Liviu Ornea (Facultatea de Matematică a Universităţii Bucureşti şi cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române). Cartea lui Cristian Presură, Fizica povestită, se află în curs de apariție la Editura Humanitas.

Miercuri, 24 septembrie, la ora 19.00, pregătiți-vă pentru o ieșire în spațiu. David Hilmers, astronaut american care a participat la patru misiuni NASA, va fi invitatul Corinei Negrea, realizator de emisiuni de știință la Radio România Cultural.

Sâmbătă, 27 septembrie, la ora 17.00, temele fundamentale de cercetare din cosmologie şi fizică - evoluţia universului, găurile negre, sensul şi semnificaţia timpului, teoria corzilor - prezente în cărțile lui Stephen Hawking vor fi subiectul discuției cu Magda Stavinschi (cercetător senior Institutul Astronomic al Academiei Române) și al intervențiilor lui Bogdan Ghiorghiu (câștigătorul competiției FameLab Romania 2014, student la Facultatea de Fizică, Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași).

Având o formaţie de economist, dar şi studii de neurologie, Paul Zak este acela care a descoperit legătura dintre eliberarea unei molecule – oxitocina – şi comportamentul empatic, pe care se bazează încrederea între oameni şi, în ultimă instanţă, prosperitatea unei societăţi. Duminică, 28 septembrie, la ora 17.00, la dezbaterea despre neuroeconomie, noua teorie pe care o propune Paul J. Zak, vor participa Octavian Jora (redactor-șef Economistul) și Dragoș Cîrneci (doctor în psihologie, specialist în neuroștiințe).

Cărțile din colecția de știință a editurii Humanitas vor avea o reducere de 20% pe toată durata Bucharest Science Festival.