Deschiderea oficială a stagiunii 2014-2015 a Teatrului Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti are loc, conform tradiţiei, în săptămâna în care încep şi şcolile. Se anunţă noi premiere, se reiau, la noile săli, titluri din vechiul repertoriu şi, nu în ultimul rând, se preconizează mult aşteptata finalizare a lucrărilor de reconstrucţie a clădirii.

TNB - 2014Foto: Teatrul National Bucuresti

Prima premieră a stagiunii (20-21 septembrie 2014, la Sala Pictura) va fi „Butoiul cu pulbere” a dramaturgului macedonean Dejan Dukovski, unul dintre cei mai jucaţi autori contemporani, o comedie neagră despre Balcani, montată în nenumărate ţări şi ecranizată cu succes. „Butoiul cu pulbere” este numele pe care Churchill l-a dat Balcanilor după cel de-al doilea război mondial, la momentul constituirii Iugoslaviei. Piesa lui Dukovski, departe de a da o explicaţie politico-istorică a faptelor, se concentrează pe relaţiile dintre oameni. Regizorul Felix Alexa propune un spectacol modern, în care scenele se succed alert, ca într-un carusel al violenţei şi unde accentele hiper-realiste alternează cu un umor negru extrem. În distribuţie: Răzvan Vasilescu, Marius Manole, Mihai Călin, Marius Bodochi, Andrei Finţi, Istvan Ţeglaş, Marcelo S. Cobzariu, Crina Semciuc, Florentina Ţilea, Victoria Dicu, Alexandra Poiană. *

Primul dintre spectacolele din cadrul proiectului „9G” - dedicat tinerei generaţii de creatori la TNB - inclus în repertoriul teatrului, este „ActOrchestra” celor trei tineri artişti - Petre Ancuţa, Florin Călbăjos şi Emilian Mârnea, al căror har actoricesc se îmbină cu talentul uluitor cu care mânuiesc instrumente muzicale dintre cele mai diferite, de la cele clasice la cele surprinzător-neconvenţionale. Regia e semnată de colegul lor de generaţie, Horia Suru. Rezultat final: un spectacol cuceritor şi inedit care va întruni, suntem siguri, aprecierile unui public larg. Premiera va avea loc in data de 17 septembrie 2014, la Sala Mică.

La final de noiembrie, pe scena Sălii Studio, „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”… O premieră absolută, cu un text semnat de un autor român practic (încă) necunoscut, Iulian Margu, intrată recent în repetiţii, sub conducerea regizorală a lui Ion Caramitru, cu Lari Giorgescu - cel mai tânăr actor cooptat în trupa Naţionalului bucureştean- şi Dorin Andone, în rolurile principale.

Pentru cei mai mici spectatori ai teatrului, din 28 septembrie, Teatrul Naţional pentru Copii, proiect iniţiat de actorul Marian Râlea şi Fundaţia Abracadabra la Teatrul Naţional din Bucureşti, revine la Sala Media, duminica, de la ora 11.00, cu o temă pe placul tuturor, „Eroi din poveşti”!

Tot din 28 septembrie, Conferinţele Teatrului Naţional se întorc în Sala Atelier, acolo unde programul a debutat în urmă cu 8 ani.

Între noutăţile acestei stagiuni institutia teatrala anunţă, reluarea – în alte spaţii de joc - a unor spectacole care nu s-au mai jucat de mult, dar care sunt aşteptate de public: Omul cu mârţoaga de George Ciprian (regia Anca Bradu) la Sala Atelier şi Lecţia de Eugen Ionesco, în regia lui şi cu Horaţiu Mălăele în rolul principal, la Sala Pictura.

Luna septembrie se încheie cu seria reprezentaţiilor cu spectacolele „Dineu cu proşti”, „Sinucigaşul” şi „Micul infern”, prezentate de Teatrul Naţional din Bucureşti în turneu la Chişinău, între 23 şi 28 septembrie, în cadrul schimbului cultural cu Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din capitala Republicii Moldova.

În cadrul altui schimb cultural, cu Teatrul Radnoti din Budapesta, Naţionalul bucureştean va prezenta în luna octombrie pe scena ungară un spectacol cu mare priză la public, tulburătoare poveste a Liei Bugnar, „Fata din curcubeu”, în interpretarea Taniei Popa.