Uniunea Editorilor din România (UER), sub egida Federaţiei Editorilor din România (FER), anunţă organizarea, în perioada 25 august-27 noiembrie, a ediţiei a III-a a Premiului literar 'Augustin Frăţilă' - romanul anului 2013.

Premiul, în valoare de 10.000 de euro, este acordat de compania Philip Morris Trading, care continuă astfel, pentru a treia oară consecutiv, parteneriatul început în 2012.

Selecţia va fi făcută de critici literari - Alex. Ştefănescu, Tudorel Urian, Daniel Cristea-Enache - şi de cititori activi din mediul online, informeaza Agerpres.

UER a preluat Premiul literar 'Augustin Frăţilă' de la Asociaţia Casa de cultură, o asociaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică, dedicată proiectelor culturale, aceasta rămânând partener în proiect, alături de Editura ALL şi Aqua Carpatica.

'Preluarea de către UER, sub egida FER, a Premiului literar 'Augustin Frăţilă' este, înainte de toate, un act de normalitate - UER şi FER fiind organizaţii al căror scop principal este sprijinirea proiectelor culturale în interesul tuturor membrilor săi. Pe de altă parte, este un pas important pentru un premiu literar care şi-a propus de la început să devină un proiect de referinţă în mediul cultural românesc', a declarat Mario DeMezzo, vicepreşedinte UER.

La ediţiile anterioare, romanele 'Cronicile genocidului', de Radu Aldulescu (2012), şi 'Matei Brunul', de Lucian Dan Teodorovici (2011), au fost declarate câştigătoare ale Premiului literar 'Augustin Frăţilă'.

Scriitor şi cantautor, Augustin Frăţilă (1953-2010) a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1995 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.

Cu o activitate de 20 de ani, UER este o organizaţie patronală şi profesională, care desfăşoară numeroase programe în domeniul educaţional şi în cel cultural. Organizaţia reuneşte editori şi difuzori de cultură scrisă, care produc şi comercializează carte şcolară preuniversitară şi universitară, literatură română şi universală, carte pentru copii, lucrări destinate orizontului educaţional şi cultural, carte de învăţătură adresată tuturor vârstelor.