Insingurati de buna voie, copiii de azi se joaca doar pe calculator, consola, telefon. Stau pironiti pe scaun, cu fata radiata de lumina albastra spectrala iesita din ecrane, total absorbiti de lumea monstrilor, a zombilor si a armelor hypercomplicate. Pe vremurile indepartate, cand nici calculator, nici smartphone, nici xbox nu existau, copiii - nu stiu daca va vine sa credeti - se jucau deseori impreuna cu alti copii de seama lor, de obicei in fata blocului. Jocurile lor se numeau : Pak-pak, 1, 2, 3 La perete stai, Prinsa, Omul Negru, Sforicica, Sotron, La malai, Lapte gros etc.
Parintii lor, mirati ei insisi de proliferarea monstrilor dreptunghiulari de beton in care fusesera repartizati cu locuinta, erau – atunci cand aveau timp sa se gandeasca la asta – intristati, stiindu-si copiii lipsiti de libertatea pe care o avusesera ei, la aceeasi varsta. Cand se gandeau la copilaria lor aproape de natura, in spatii libere, prietenoase, ii cainau pe saracii lor copii izgoniti cum erau in anostul peisaj comunist.
- Puneti intrebari celor doi autori folosind formularul de comentarii.
- Puteti comanda cartea cu autograful autorilor de aici.
Subestimau insa spiritul ludic si puterea magica de adaptare a copiiilor lor. Lasati de capul lor in fata blocului - parintii erau amandoi toata ziua la serviciu - copiii reuseau sa invinga uniformitatea si grotescul industrializarii fortate si sa isi recreeze lumea lor, magica, in acel peisaj diform, construit de arhitecti obtuzi. Pentru copilul de atunci, lasat singur, scara B a blocului era total diferita de scara A, se ducea la scara B ca si cum aceasta ar fi fost intr-o alta localitate, blocul 156BH, de peste trei alei, era deja un fel de jungla enigmatica numai buna de explorat, iar copiii cu cheia atarnata de gat umanizau noile scheme de trai venite de la centru si noua viata urbana – desi ei nu stiau ca e ceva nou, pentru ca alta lume nu cunoscusera, la fel ca si copiii de azi cu calculatoarele lor.
Iar jocurile erau atat de frumoase si de bine organizate, cu regulile lor, create doar de intelepciunea copiilor, nu dictate de vreun “om de la centru”, de vreun profesor sau create in "laboratoarele" marilor firme creatoare de jocuri, ca acum. Erau reguli nascute spontan, in mod natural, sau poate mostenite in mod misterios de la copii din vremuri si mai vechi.
Acum, aceste jocuri incep sa fie uitate, absorbite de lumina albastra ce iese din ecranele calculatoarelor si televizoarelor. Asa ca, doi oameni “creativi”, Vlad Tomei (copywriter la agenția de publicitate Propaganda) și Mihai Gheorghe (art director la McCann) s-au gandit sa le readuca in actualitate. Au construit – adica au scris, desenat, conceput – un fel de carte compusa din mai multe „cartoline”, fiecare explicand un joc din acelea ce se jucau in acele timpuri cand erau si ei, „creativii”, copii. Au facut cartea pentru ei si pentru toti copiii care au crescut mari acum si ar vrea sa isi aminteasca de felul cum se jucau. Si, bineinteles, pentru copiii de azi, auto-claustrati in apartament, care nu stiu ce misto este sa te joci in fata blocului cu alti copii. Mai misto decat online.
Sunt 55 de „cartoline”, se vor mai adauga si altele, iar despre felul cum se utilizeaza acest volum-obiect puteti lua aminte urmarind filmuletul de mai jos:
- Intrati in dialog cu cei doi autori despre vremea copilariei de dinainte de calculatoare folosind formularul de comentarii.
- Puteti comanda cartea cu autograful autorilor de aici.
0
0
