E de aproape 20 de ani pe scena pe scena, iar de peste 10 ani "se invarte" printre cantecele Mariei Tanase. Actrita Mirela Pană e o vedeta a teatrului din Constanta, iar saptamana aceasta publicul din Bucuresti are ocazia sa o descopere intr-un proiect nascut din ambitia de a arata "un spectacol adevarat despre Maria Tanase". "Cantec de leagan. O poveste despre Maria Tanase" este cea mai mare provocare a carierei sale. Un spectacol in care regizoarea Carmen Lidia Vidu "a demitizat" si "a reusit sa arate o latura extrem de umana a Mariei Tanase, latura de care te indragostesti fara sa vrei". "Cantec de leagan. O poveste despre Maria Tanase" are premiera pentru publicul din Bucuresti vineri, la ora 19:30, la Godot Cafe Teatru.
Vezi un interviu cu actrita Mirela Pană si imagini video din spectacolul "Cantec de leagan. O poveste despre Maria Tanase":
Canti cantecele Mariei Tanase de aproape 10 ani...
Sunt mai profunda si mai sincera in teatru, sunt mai comerciala si mai la indemana omului cantand. Cant Maria Tanase de aproape 10 ani, iubesc foarte tare repertoriul ei. Niciodata n-am iesit din papuci pana anul trecut, cand am zis ca trebuie sa ma intalnesc cu cineva care sa faca ceva adevarat despre ea. Si de aici urmeaza ce urmeaza. Urmeaza spectacolul "Cantec de leagan. O poveste (adevarata) despre Maria Tanase", un spectacol pe care l-am obtinut prin subventia autoritatilor din Constanta - depunand un proiect cultural si primind niste bani ca sa il pot realiza.
Spectacolul are o poveste putin atipica - nu regizoarea Carmen Lidia Vidu ti-a propus proiectul, ci invers.
Am intalnit-o pe Carmen Lidia Vidu... nici nu stiu cum am intalnit-o. Mi-a aparut in vis, asa, ca Fecioara Maria. Si am zis: poate ca ea. Pentru ca voiam sa fac altfel spectacolul, voiam sa il fac multimedia, voiam sa existe imagine. Eu spun ca este un concept foarte potrivit, cu o mare personalitate romaneasca, a culturii romanesti, nu mai spun a cantecului romanesc pentru ca este asa de desuet, ci este o personalitate a culturii romanesti. Ea intrupeaza si este cea mai aproape de spiritiul romanesc, dintre toti artistii secolului trecut.
Prima data, Carmen a spus ca nu stie ce sa faca, pentru ca nimeni nu i-a mai propus asa o trasnaie. A zis "nu ma simt pregatita, dar ai putintica rabdare". I-am trimis materialele muzicale, a inceput sa asculte Maria Tanase, mi-a spus ca ea nu stia foarte multe, decat cu titlu informativ, cat trebuie sa le stii pe toate pe lumea asta, dar niciodata profund. A inceput sa citeasca, sa se preocupe, eu sa vin cu propunerile muzicale si atunci a spus "da, imi place si am sa merg sa fac spectacolul asta cu tine".
Marele merit al spectacolului mi se pare acela ca iti arata fata Mariei Tanase din spatele cantecelor pe care le stie toata lumea.
Spectacolul are parte muzicala doar 6 piese. Restul sunt crampeie din scrisorile ei, din gandurile ei, din documentele adevarate despre Maria Tanase, sunt si franturi din cartile biografice. Si de-aia spun ca este cel mai adevarat spectacol despre Maria Tanase. Pentru ca a noastra Carmen a stiut sa traga esenta. Si usor, a demitizat. Luati ca atare cuvantul acesta, a demitizat. Nu a rasturnat situatia, ci doar a incercat si a reusit sa arate o latura extrem de umana a Mariei Tanase, latura de care te indragostesti fara sa vrei: de o personalitate puternica, dar in acelasi timp fragila, de o personalitate libera, dar in acelasi timp, in sufletul ei, foarte inchisa, de o personalitate vie, dar in acelasi timp, demult nefericita. Si atunci Carmen a gasit fix latura asta. Pe mine m-a determinat sa nu mai fiu asa o Maria Tanase, o pasare maiastra, ci sa fiu adevarata, sa folosesc niste mijloace actoricesti foarte dificile pentru un actor: timbru vocal - sunt foarte putini regizorii care iti mai cer sa-ti lucrezi vocea, sa-ti lucrezi atitudinea. Carmen iubeste actritele frumoase pe scena, ori la mine era mult de lucrat la atitudine, la spatele drept, la privirea feminina. Ei, ea a tinut foarte mult la acest aspect estetic si a aratat-o pe Maria Tanase eleganta si frumoasa, dreapta si demna, iar pe dedesubt, asa cum spuneam, aproape nefericita, ca sa nu spun nefericita.
Ea era fericita doar pentru ca traia. A murit tanara, la 47 de ani, fiind bolnava de foarte tanara, de la aproape 30. Si-a dus boala cu demnitate, nestiind nimeni povestea ei si s-a stins repede, a ars excesiv, a ars ca un exemplu: uite, poti in 47 de ani sa faci cat n-ai facut in 90. Ea a demonstrat lucrul asta, are peste 100 de cantece culese si ale ei, pe care ea si le-a insusit si le-a dat mai departe romanilor. Vorbesc despre Maria Tanase si sunt aproape inconstienta. Nu poti sa vorbesti despre ea, trebuia sa fi trait langa ea. Eu tot timpul mi-am imaginat ca am trait langa ea. Sunt foarte multi oameni care mi-au spus ca am din trairile ei si am spus: gresit! Sunteti intr-o directie gresita, ea este alta. Nimeni nu a stiut-o cu adevarat.
Cum a inceput povestea ta cu Maria Tanase?
Cel care m-a ajutat sa ajung la aceasta apropiere de Maria Tanase este un lautar, muzicant, muzician, dirijor batran, de la Constanta, care se numeste Gheorghe Barnica. Este un nume sonor in zona lautariei, care a venit intamplator la un spectacol la Teatrul de Stat (din Constanta - n.red.) si m-a vazut intr-un spectacol si eu acolo aveam un pasaj, un fragment muzical. Imediat dupa spectacol a venit in spate, la cabina, si mi-a spus: Semeni foarte bine cu Maria Tanase. De unde pana unde? Ai timbru vocal, esti foarte aproape ca personalitate. Si a spus: Vreau sa fac un spectacol cu tine, muzical. N-am cantat niciodata Maria Tanase decat cu lautari, asa cum ii placea ei, cu orchestra in spate si live. Si acest domn a facut o orchestra foarte buna si a facut un spectacol, un concert-spectacol de 40 de minute, doar muzical, care se numea "La mosi" si care prezenta cele mai frumoase cantece din repertoriul Mariei Tanase, dar mai ales cele necantate. Cantase cu Maria Tanase in concertele ei, o si cunoscuse. Si mi-a si povestit un episod cu rochia ei alba, si-a luat un microfon si l-a bagat intre picioare si facea un adevarat show pe scena... Era o forta, era o fiara pe scena. Mi-a spus: Hai sa canti cantecul pe care ea il canta in taverne in Bucuresti, in carciumile renumite ale Bucurestilor in perioada interbelica. Si cantecul se numea "Ia uite-o, zau". M-a invatat cantecul acesta, eu il cant de aproape 15 ani, daca nu mai bine. Cantece de lume, cantece firesti, care te fac sa te ridici de la masa si sa spui: cine e minunea asta care vine si ma umple pe mine de viata? Ei, minunea aia se numea Maria Tanase. Ea era foarte personala, nu o interesa cum cantau instrumentistii. Daca ea voia sa o ia inaintea orchestrei, o lua inaintea orchestrei. Si totdeauna spunea: voi trebuie sa va tineti dupa mine, pentru ca ma acompaniati. Era o forta. Iar Carmen a reusit sa determina lucrul asta si sa ma determine si pe mine sa am momente cand sunt o forta.
Spectacolul "Cantec de leagan. O poveste despre Maria Tanase" are prima intalnire cu publicul din Bucuresti vinerea aceasta.
Venirea noastra la Bucuresti cu acest spectacol este onoranta si este si o ambitie deloc urata, ci de a arata un spectacol adevarat despre ea. Cred ca e cel mai adevarat spectacol despre Maria Tanase. Nu sunt situatii in spectacol, eu nu ma tavalesc pe jos, nu plang, nu rad, ci pur si simplu traiesc, ca intr-o transa, un crampei din viata Mariei Tanase. Cred ca este cea mai mare provocare a carierei mele. Sa nu fii nevoit sa joci. De fapt, nu sa joci, ci sa interpretezi. Doar sa simti si sa convingi ca o scrisoare oficiala, adresata ministrului Culturii, in care spui "Domnule ministru..." si povestesti un episod din viata ta trista si fara bani sa convinga pe spectatorul din sala ca este un act artistic. Este cea mai mare provocare.
Esti o vedeta la Constanta, insa publicul din Bucuresti te stie mai putin.
Am aproape 20 de ani de scena. Am terminat Actorie, ca orice tanar care se respecta (rade - n.red.). Am jucat o buna perioada la Teatrul Fantasio din Constanta. A fost o experienta foarte buna pentru ca m-a ajutat sa invat si sa apreciez si sa ma dezvolt in toate genurile teatrale: si comedie, si muzica, si dans. De altfel, sunt performance, ca sa zic asa, si am Premiul de cea mai buna dansatoare la Festivalul Teatrelor de Revista, am Premiul de cel mai bun actor de comedie la Festivalul Teatrelor de Revista, Cel mai bun actor intr-un rol episodic la Festivalul Teatrelor de Revista, Premiul de popularitate in 1998 la Festivalul de la Mamaia la sectiunea "Creatie" cu o piesa a lui Temistocle Popa. Am un palmares foarte frumos, numai ca niciodata nu mi-a placut sa imi fac imagine, ci mi-a placut sa imi fac meseria. Am gresit si acum recunosc la batranete ca trebuie sa ma ocup si de imagine.
Experienta si cariera artistica le datorez cred surorii mele, care a vazut ca in mine exista niste valente si m-a indrumat catre teatru. Apoi a venit Teatrul Fantasio, iar in perioada Teatrului Fantasio am fost o lunga perioada colaboratoare cu foarte multe teatre, si din Constanta, dar si din Bucuresti. Am facut "Elisa Doolittle", "My Fair Lady" cu Opera din Constanta. Am reusit, de asemenea, sa primesc un angajament de doi ani cu Teatrul Constantin Tanase din Bucuresti, si in perioada Constantin Tanase am jucat in diverse colaborari aici in Bucuresti cu diverse teatre. M-am intors acasa, m-am casatorit, am doi baieti si un pic m-am ocupat si de viata personala, dar in aceeasi masura si de teatru, fiind angajata a Teatrului de Stat din Constanta si jucand, evident, in spectacole de teatru clasic, teatru de comedie... De altfel, sunt in pregatirea premierei care va fi in septembrie la Teatrul de Stat din Constanta - "Trei surori" de Cehov, unde joc Olga, in regia lui Dominic Dembinski. Cam asta in scurt. De multe ori ma duc in foarte multe directii si uit cate fac. Am o emisiune de aproape zece ani de zile la televiziunea Neptun din Constanta, o televiziune cu emisie nationala, am emisiuni muzicale, iar ultimul produs a facut un rating foarte bun. Imi apartine si proiectul, de altfel, deci si formatul. Realizez, prezint, produc uneori, dar nefiind pluripotenta, plurivalenta - am echipa, dar imi place mie sa ma bag asa in toate. Se numeste "La crasma boierilor" si e foarte-foarte misto emisiunea. E foarte frumoasa, foarte vie, foarte tonica, exact cum sunt si eu.
Emotii inaintea reintalnirii cu publicul din Bucuresti?
Locul care ne-a gazduit la Bucuresti se numeste Teatrul Godot ("Cantec de leagan. O poveste despre Maria Tanase s-a jucat si la Teatrul de Stat din Constanta - n.red.). Sper sa fie un spectacol de bun augur si sa avem o intalnire cat mai lunga cu bucurestenii. Si eu si George Calin, pianistul spectacolului, pe care vreau sa il remarc - este foarte bine pregatit si puncteaza foarte bine partea muzicala a spectacolului. Avertizez, nu o sa ascultati Maria Tanase cu lautari, ci o sa ascultati Maria Tanase cu pian si voce - sincer, curat, foarte liric, foarte dramatic, foarte frumos. Vom avea prima reprezentatie pe 20 iunie si urmatoarea va fi pe 5 iulie, urmand ca informatiile sa le primiti pe site-ul teatrului si, bineinteles, prin afisele pe care noi le avem in promovare. Sper sa facem o impresie buna, sper ca acest spectacol sa va faca pe voi sa intelegeti ca spiritul romanesc este adevarat, este important sa il ai si in spiritul romanesc esti foarte om. Cred ca asta e concluzia mea, ca romanii sunt foarte oameni. Nu stiu daca e bine ce spun acum, dar eu asa simt. Ca sunt un om pentru ca sunt roman.
