Poeta Nina Cassian a decedat, marti, la varsta de 89 de ani, la New York, au declarat surse apropiate familiei acesteia, citate de Mediafax. Este cunoscuta pentru traducerile sale, dar si pentru ca a creat o forma speciala de expresie numita "limba sparga". Din 1985 a trait in exil, la New York.

Nina CassianFoto: AGERPRES

Nina Cassian a decedat in urma unui stop cardiac. Ea a murit "linistita", in resedinta ei, potrivit surselor citate.

UPDATE: Serviciul memorial al poetei va avea loc marti, 22 aprilie, la ora 16.00 (ora locala, n.r.), la Riverside Memorial Chapel din New York, cenusa sa urmand sa fie trimisa in tara, au declarat pentru Mediafax surse apropiate familiei acesteia.

Renee Annie Cassian s-a nascut pe 27 noiembrie 1924 la Galati intr-o familie de origine evreiasca. A facut studii la Brasov si Bucuresti si la 16 ani a intrat in organizatia Tineretului Comunist. Primele ei incercari literare sunt incurajate de Tudor Arghezi si Ion Barbu, ultimul fiind chiar indragostit de ea.

A debutat in 1947 cu volumul "La scara 1/1" si a trecut si la poezie proletcultista, dar din 1956 a revenit la poezia autentica si a intrat in domeniul literaturii pentru copii.

A realizat si traduceri dupa scriitori cunoscuti precum Shakespeare, Bertolt Brecht si Paul Celan, dar in tara este cunoscuta pentru ca a creat "limba sparga", o forma de expresie artistica in care o parte dintre substantivele, verbele si adjectivele din romana sunt inlocuite cu cuvinte inventate de poeta.

Exilul a inceput in 1985 cand, plecand in SUA ca "profesor invitat" cu o bursa Soros pentru a tine un curs la New York, afla dupa o luna despre uciderea in inchisoare a disidentului Gheorghe Ursu care ii era prieten. La auzul vestii se decide sa nu mai revina in tara, iar ca represalii apartamentul din Romania ii este confiscat si cartile ii sunt interzise si retrase din biblioteci, pana la caderea regimului Ceausescu.

Exilul l-a petrecut in cea mai mare parte la New York unde a publicat volume memorialistice.