Tendintele masculine se exprima prin atitudinea dominatoare a femeii si prin dorinta sa de a avea un control absolut asupra copiilor. Ori femeia se poate teme de acest lucru, fiind, astfel, prea indulgenta cu ei. Se poate manifesta una dintre cele doua extreme. Fie isi baga fara incetare nasul in treburile copilului, fie se teme de tendintele sadice implicate, ramanand pasiva, neindraznind sa intervina.

psihologia-femeiiFoto: GiftBooks.ro

Resentimentul impotriva rolului feminin transpare din invataturile date copiilor, potrivit carora barbatii sunt brute si femeile sunt creaturi suferinde, rolul feminin este demn de dispret si de mila, menstruatia este o boala („blestem") si actul sexual, un sacrificiu pe altarul dorintelor sotului. Aceste mame vor fi intolerante fata de orice manifestare sexuala, in special din partea fiicelor, dar, foarte frecvent, si din partea fiilor.

Pentru Freud psihologia femeii reprezenta un „continent intunecat". Una dintre primele psihanaliste care au contribuit la explorarea acestui domeniu a fost Karen Horney. Ea pune accent asupra elementelor caracteristice feminitatii, ignorate de predecesorii sai care incercasera sa formuleze o teorie a psihologiei femeii urmand modelul masculin. Astfel vaginul, sarcina si maternitatea redobandesc un rol important in tabloul psihologiei feminine conturat de Karen Horney in lucrarile cuprinse in acest volum.

Ilustrandu-si ideile cu numeroase exemple, autoarea abordeaza teme importante cum sunt: conflictele inconstiente ale femeii legate de dorinta de a avea un copil, predispozitia poligama a barbatilor, neintelegerile dintre sexe, complexul de masculinitate al femeilor, frigiditatea, diferentele dintre persoana sanatoasa si cea nevrotica. Scrisa intr-un limbaj accesibil, dintr-o perspectiva feminina dar nu feminista, cartea se adreseaza tuturor celor interesati de intelegerea femeilor.

Scindarea componentei senzuale de cea romantica in viata amoroasa, pe care o intalnim doar ocazional la femei, pare a fi tot atat de frecventa la barbatii educati ca frigiditatea in cazul femeilor. Astfel, pe de o parte, barbatul isi cauta partenera de viata si prietena apropiata spiritual, dar fata de care senzualitatea sa este inhibata si din partea careia, in adancul sufletului, asteapta sa i se raspunda cu aceeasi atitudine. Efectul asupra femeii este clar; poate duce foarte usor la frigiditate, chiar daca inhibitiile pe care le-a adus cu sine din procesul propriei dezvoltari nu sunt insurmontabile.

Pe de alta parte, un astfel de barbat va cauta o femeie cu care poate avea numai relatii sexuale, o tendinta care se manifesta cel mai clar in relatiile sale cu prostituatele. Ecoul acestei atitudini asupra femeii va duce si el la frigiditate. De vreme ce, in cazul femeii, viata emotionala este, de regula, mult mai indeaproape si constant asociata cu sexualitatea, ea nu se poate darui complet atunci cand nu iubeste sau nu este iubita.

Karen Horneys-a nascut la Hamburg, in Germania si a studiat medicina la Universitatea din Berlin. Medic psihiatru si psihanalist a predat la Institutul Psihanalitic din Berlin si la Institutului Psihanalitic din Chicago si Institutului Psihanalitic din New York. Impreuna cu Alfred Adler a fondat curentul neo-freudian. Printre lucrarile sale se numara Personalitatea nevrotica a epocii noastre, Noi directii in psihanaliza, Autoanaliza.