Zilele acestea, Fundația Sergiu Celibidache a anunțat premiile oferite cîștigătorilor Concursului Național „Tribut Valorilor Culturale Românești”, ce reprezintă a treia etapă a campaniei de responsabilitate socială „Români pentru o lume”.

Ionut Alexandru Radu ScurtuFoto: Headsome Communication

Cîștigătorul categoriei Literatură şi Filozofie – Proză scurtă a revenit lui Ionuț Alexandru Radu Scurtu si este oferit de Headsome Communication, prin intermediul Oanei Boca Stănescu, membră a juriului campaniei „Români pentru o lume”, constand în:

• Masterclass de pregătire cu scriitorul și scenaristul Lucian Dan Teodorovici

• Lectură publică în cadrul Atelierelor „Vorba Vine”: programul de lecturi publice și dialoguri al studenților Facultății de Litere din cadrul Universității din București / mentor: criticul literar Cosmin Ciotloș

• Publicarea unei proze într-una dintre revistele culturale importante din România

• „Biblioteca afectivă”: mini-campanie de strîngere de cărți pentru o bibliotecă personalizată și afectivă – scriitori români îi dăruiesc lui Ionuț una dintre cărțile lor cu autograf, iar criticii literari îi fac recomandări de lectură. Cărțile recomandate de critici îi sînt puse la dispoziție gratuit lui Ionuț de Librăria Cărturești

„Sînt foarte încîntat de ideea bibliotecii afective și de întîlnirea cu Lucian Dan Teodorovici. Mereu am crezut că e important să adaug la tot ceea ce pot să fac eu în sfera scrisului și un întreg tablou de oameni din același domeniu care, mai aproape sau mai departe de gusturile mele, mă pot învăța ceva”, a declarat cîștigătorul.

Ionuț Alexandru Radu Scurtu are 16 ani şi este elev la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț. A avut de mic o pasiune față de literatură. Acum, scrie proză scurtă, însă, pe viitor, mărturisește că i-ar plăcea să se dedice scenariului de film. Ionuț a înscris în competiția „Români pentru o lume” lucrarea „Riduri verzi pe obiectiv”, declarată cîștigătoare, de un juriu format din Sorin Alexandrescu, Ioan Crăciun, Lucian Grozea, Linda Maria Baros și Oana Boca Stănescu.

Concursul national „Tribut Valorilor Culturale Româneşti” reprezintă a treia etapă a campaniei naţionale de responsabilitate socială „Români pentru o lume”, ce îşi propune să promoveze valorile naţionale şi să încurajeze tânăra generaţie în a-şi urma visul, indiferent de segmentul cultural în care activează. Competiția a avut loc în perioada 2 septembrie-28 noiembrie 2013, la ea putîndu-se înscrie toate persoanele fizice, cetăţeni români, rezidenţi în România sau în alte ţări care aveau, în momentul înscrierii, vîrsta maximă de 25 ani.