Volumul Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri, de Varujan Vosganian lansat la Muzeul National al Taranului Roman

de D.S.     HotNews.ro
Luni, 17 februarie 2014, 13:56 Actualitate | Cultură

Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri, de Varujan Vosganian
Foto: Polirom
Marti, 18 februarie, la ora 17.30, la Muzeul National al Taranului Roman din Bucuresti, Studioul „Horia Bernea”, va avea loc lansarea volumului 'Jocul celor o suta de frunze si alte povestiri', de Varujan Vosganian, aparut de curind in colectia „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom, si in editie digitala.

La evenimentul de lansare moderat de Razvan Voncu vor participa, alaturi de autor: Gabriel Dimisianu, Stefan Agopian, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache.

Varujan Vosganian este autorul Cartii soaptelor, unul dintre cele mai bune romane aparute in literatura romana de dupa 1989. Romanul, tradus deja in numeroase limbi, a fost considerat de critica o epopee a secolului XX, o carte identitara pentru poporul armean.

Versiunea in limba germana a romanului, semnata de Ernest Wichner si aparuta la prestigioasa editura Zsolnay Verlag, este nominalizata la unul dintre cele mai importante premii literare din spatiul german, Premiul Tirgului de Carte de la Leipzig, in valoare de 20.000 de euro (care va fi decernat in timpul tirgului).

Dar fiecare popor, fiecare loc, fiecare timp are o Carte a soaptelor a sa. Ea trebuie doar povestita.

Jocul celor o suta de frunze este initierea in realismul magic al unei Carti a soaptelor  a poporului roman. Cele sase povestiri ale volumului vorbesc despre nelinistile, cautarile si incertitudinile noastre, despre atitea traume inca nevindecate. Jocul celor o suta de frunze ne previne ca, daca memoria, ca stare de luciditate, nu se regaseste in prezentul si chiar in viitorul nostru, viitorul nu va fi decit o reintoarcere in trecut.

VARUJAN VOSGANIAN s-a nascut la 25 iulie 1958, in Craiova. Este presedintele Uniunii Armenilor din Romania si prim-vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor. Lucrarile sale includ trei volume de poezie - Samanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de brate (2005) -, precum si volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. La Editura Polirom  a mai publicat romanul Cartea soaptelor (2009; editia a II-a, 2012), care a fost distins cu Premiul „Cartea anului 2009” acordat de revista Romania literara, Premiul „Ion Creanga” al Academiei Romane (2009), Premiul revistei Convorbiri literare, sectiunea proza (2009), Marele Premiu pentru Proza -Trofeul „Mihail Sebastian”, Premiul revistei Observator cultural, sectiunea proza (2009), si a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din Romania.


Citeste mai multe despre   






















498 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Artistule pune-le pe Internet (Luni, 17 februarie 2014, 18:13)

    UnOarecare [utilizator]

    ... hai, fa gestul deosebit...


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi