Cartea de non-ficţiune mult aşteptată de istorici şi filologi, pentru care Stephen Greenblatt a primit premiul Pulitzer în 2012, Clinamen. Cum a început Renaşterea, apărută recent la Editura Humanitas, va fi lansată duminică, 16 februarie, la ora 17.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu.
Invitaţii sunt Mihaela Irimia, prof. univ. dr. Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti şi directorul Centrului de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale, Centrul de Studii Britanice, Şcoala Doctorală de Studii Literare şi Culturale, Andrei Cornea, eseist, filosof şi profesor la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti şi Vlad Russo, redactorul cărţii.
Stephen Greenblatt este profesor de ştiinţe umaniste la catedra „John Coogan” de la Universitatea Harvard, cu o activitate foarte preţuită în mediile academice şi în cele editoriale, coordonatorul antologiilor Norton de literatură engleză şi a celei dedicate lui Shakespeare şi fondator al şcolii literare „Noul Istoricism”. În spiritul acestei metode foarte investigative, Stephen Greenblatt merge pe fire laterale pentru a completa detaliile unui moment esenţial în istoria culturii. Ne întoarcem cu totul în 1417, pe urmele unui umanist, fost secretar apostolic al unui papă detronat, care descoperă printre manuscrisele pierdute ale Antichităţii, ascunse în scriptoriile mănăstirilor, Despre natura lucrurilor a lui Lucreţiu.
Influenţa acestui poem dispărut secole la rând va fi esenţială pentru producerea mutaţiei culturale pe care o cunoaştem astăzi drept Renaştere.
Aprecierea a trecut şi în paginile marilor cotidiane şi săptămânale. Este cu putinţă ca un poem să schimbe lumea, se întreabă cronicarul din Newsweek: „Stephen Greenblatt ne povesteşte cum a ajuns până la noi textul antic care a zguduit din temelii Europa renascentistă şi a inspirat idei şocant de moderne”. Publishers Weekly consideră cartea „cu adevărat revoluţionară, deopotrivă biografie şi istorie intelectuală”, iar Philadelphia Inquirer o descrie ca „o relatare pasionantă (..), paginile din care aflăm cum am ajuns să fim ceea ce suntem astăzi şi să trăim în lumea pe care o vedem dinaintea ochilor sunt scrise atât de bine, încât au verva ficţiunii”. În New York Times este remarcată mai degrabă puterea evocativă a poveştii. „Marele merit al lui Stephen Greenblatt este acela de a ne face să simţim din plin forţa trecutului de mult apus”.
Volumul Clinamen. Cum a început Renaşterea a apărut în traducerea din engleză a Adinei Avramescu.
Fragmentedin Clinamen. Cum a început Renaşterea de Stephen Greenblatt:
Dintre toate capodoperele antice, acest poem ar fi trebuit cu certitudine să dispară, o dată pentru totdeauna, alături de scrierile pierdute care l-au inspirat. Faptul că n-a dispărut, că a ieşit la suprafaţă după multe secole şi a început să-şi propage din nou tezele profund subversive, ar putea fi catalogat de unii drept un miracol. Însă autorul poemului în cauză nu credea în miracole. El avea convingerea că nimic nu poate să violeze legile naturii. În schimb, a avansat principiul „abaterii“ – cuvântul latin folosit în principal de Lucreţiu era clinamen – o mişcare neaşteptată, imprevizibilă a materiei. Reapariţia acestui poem a fost ea însăşi o asemenea abatere, o abatere neprevăzută de la traiectoria directă – în cazul de faţă, către uitare – pe care se afla, după câte se pare, împreună cu filozofia care l-a inspirat. (…)
În opinia mea, şi, desigur, a multor altora, după Antichitate, cultura care a adoptat îmbrăţişarea lucreţiană a frumuseţii şi plăcerii şi a promovat-o ca pe o îndeletnicire legitimă şi demnă de laudă a fost aceea a Renaşterii. Această înclinaţie nu s-a manifestat doar în domeniul artelor. Ea a proiectat straiele şi eticheta curtenilor; limbajul liturghiei; modelul şi decorarea obiectelor de zi cu zi. S-a extins şi asupra explorărilor ştiinţifice şi tehnologice ale lui Leonardo da Vinci, a dialogurilor însufleţite despre astronomie ale lui Galilei, a proiectelor de cercetare ambiţioase ale lui Francis Bacon şi a teologiei lui Richard Hooker. De fapt, devenise un reflex, astfel încât lucrări care aparent se situau la mare distanţă de orice ambiţie estetică – analiza făcută de Machiavelli strategiei politice, descrierea Guyanei de către Walter Raleigh sau expunerea enciclopedică a bolilor mintale semnată de Robert Burton – erau alcătuite în aşa fel încât să producă cea mai intensă plăcere. Însă artele Renaşterii – pictura, sculptura, muzica, arhitectura şi literatura – au fost manifestările supreme ale înclinaţiei către frumos. (…)
Regulamentele monahale impuneau fără doar şi poate cititul, şi acest lucru a fost suficient pentru a pune în mişcare un lanţ extraordinar de consecinţe.
Cititul nu era opţional sau dezirabil sau recomandat; într- o comunitate care-şi trata îndatoririle cu seriozitate maximă, cititul era obligatoriu. Iar pentru această activitate era nevoie de cărţi. Cărţi care erau deschise iarăşi şi iarăşi, şi în cele din urmă se distrugeau, oricât de atent fuseseră mânuite. Prin urmare, într- un mod aproape accidental, regulamentele monahale presupuneau cumpărarea sau achiziţionarea repetată de cărţi de către călugări.
