Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Istoria, intre poveste si adevar. Dubla lansare la Iasi, cu Liviu Bratescu si Adrian Cioroianu

de D.S.     HotNews.ro
Miercuri, 29 ianuarie 2014, 12:53 Actualitate | Cultură

Lansare de carte: Liviu Bratescu si Adrian Cioroianu
Foto: Afis
O dublă lansare de carte va avea loc la Iasi vineri, 31 ianuarie, la ora 16:00, la librăria Orest Tafrali (Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, corp A). Este vorba despre volumele: "I.C. Brătianu şi politica externă a României (1866-1888)", de Liviu Brătescu, publicat la Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, şi "Cea mai frumoasă poveste. Câteva adevăruri simple despre istoria românilor", de Adrian Cioroianu, publicat la Curtea Veche Publishing.

Cărţile vor fi prezentate de prof.univ.dr. Adrian Cioroianu, prof.univ.dr. Daniel Barbu, prof.univ.dr. Gheorghe Cliveti, cercet.şt. Liviu Brătescu şi cercet.şt. Andi Mihalache.

Evenimentul este organizat de Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Curtea Veche Publishing şi Sedcomlibris Iaşi.

În cartea sa, "I.C. Brătianu şi politica externă a României (1866-1888)", Liviu Brătescu îşi propune realizarea unei riguroase analize asupra evoluţiei pe care statul român o înregistrează în planul relaţiilor internaţionale în intervalul de timp precizat, precum şi clarificarea contribuţiei reale a lui I.C. Brătianu la modificarea statutului juridic internaţional al României. Datorită rolului determinant avut de I.C. Brătianu în acţiunile de politică externă ale României în intervalul 1866-1888, autorul a fost interesat să identifice dacă se poate vorbi în cazul său de o viziune asupra evoluţiei României pe scena internaţională încă de la primele sale manifestări ca om politic, sau a existat o anumită maleabilitate în reaşezarea priorităţilor şi tacticilor pe măsură ce se schimba şi raportul de forţe dintre puterile care formau celebrul „concert european”.

Liviu Brătescu este cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” Iaşi, doctor în Istorie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, cu teza „I.C. Brătianu şi politica externă a României. 1866-1888”. În anul 2011 a fost bursier post-doctoral în cadrul proiectului Ştiinţele socio-umaniste în contextul evoluţiei globalizate – dezvoltarea şi implementarea programului de studii şi cercetare postdoctorală cu tema „Liberali versus conservatori: monumente publice şi memorii concurente în Romania modernă (1866-1914)”.

Volumul "Cea mai frumoasa poveste. Cateva adevaruri simple despre istoria romanilor", de Adrian Cioroianu, răspunde câtorva dintre cele mai interesante şi des aduse in discuţie întrebări despre istoria noastră: Cum anume a ajuns Gheorghe Gheorghiu-Dej în fruntea comuniştilor români? Cât de playboy a fost Regele Carol al II-lea? Cum a fost posibil ca o tânără pe nume Cătălina Toderiu să intre în galeria eroilor naţionali sub numele de Ecaterina Teodoroiu? De ce au venit în România preşedinţii Charles de Gaulle sau Richard Nixon? De ce Regina Angliei l-a plimbat în caleaşca regală pe Nicolae Ceauşescu? Sau de ce s-a dus acesta din urmă într-o vizită în Iran, în chiar ultimele sale zile de viaţă? Singura concluzie a acestor pagini este şi cea mai simplă: Istoria este, mai presus de toate, o poveste apropiată de adevăr despre ceea ce a fost altădată.
Adrian Cioroianu este Decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, instituţie în care lucrează de două decenii. A publicat consistent în multe ziare şi reviste din ţară şi adesea poate fi văzut — în calitate de colaborator sau realizator — în programe ale televiziunilor din România. Autor al mai multor volume de istorie, culegeri de eseuri pe teme istorice sau politice, scenarii pentru documentare istorice de televiziune şi, mai recent, al unui roman; în prezent, lucrează la scenariul unui documentar istoric în serial pentru Televiziunea Română.


Citeste mai multe despre   























873 vizualizari

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri