Miercuri, 29 ianuarie 2014, ora 19.00, la Victoria Art Center, (Calea Victoriei 12C) este vernisata expozitia NU TE SUPARA, FRATE! / SORRY!, a artistului Christian Paraschiv.

NU TE SUPARA, FRATE! / SORRY!Foto: Afis expozitie

Nu te supăra, frate ! este un joc care pornește de la premise de egalitate și fair play, dar care se bazeaza pe limitele hazardului prin aruncarea zarului pentru a-l submina pe partener. Șanse egale, competiție inegală. Varianta apologetică Sorry are mai degrabă rolul unei ironii care disculpă jucătorul care avansează devansând-ul pe celălalt. Progres prin regresul vecinătății. Ideologia jocului reflectă paradigma ideologică a capitalismului.

Christian Paraschiv lansează invitația la un joc care nu ne este străin, un joc cultural poate specific nu doar unei generații, sau al unei societăți, însă dezbatearea în jurul practicilor naționale, al mecanismelor din interiorul comunității artistice înainte și după 1990, al fricțiunilor și dinamicilor socio-politice este deschisă.

Și artistul și curatorul au intrat în joc. Dincolo de controlul și autoritatea pendulativă dintre cei doi rezultatul colaborării este cel care primează. Principiul lucrului în echipă este un ideal cultural, dar în egală măsură realitate posibilă în măsura asumării reciprocității și libertății creative.

De la momentul expozițional remarcabil din anul 2007 (MNAC/Artexpo, București) semnat Christian Paraschiv, curator Mihai Oroveanu, artistul revine cu un discurs în care amprenta personală întodeauna gravă și asumat ironică, dublată de preocupările tehnologice și conceptuale este angajată într-o recontextualizare ușor relaxată. Experimentul autoreferențial se extinde languros către lumea din care artistul face parte, aici și acolo, între două geografii, între tempo-ul actualității și urma unei ritmicități care îl definește. Corpul personal este corpul social pe care îl poate observa cu detașarea jucătorului experimentat.