Scris, interpretat si regizat de Laurentiu Banescu, spectacolul "Monoloagele vecinului" este cel mai longeviv one-man show din teatrul independent, poate si pentru ca artistul nu are de platit drepturi de autor decat sie insusi. "Monoloagele vecinului" se joaca sambata, 18 ianuarie, la ora 20:15, la Teatrul de Arta Bucuresti.

Monoloagele vecinuluiFoto: Amandine Heyndrickx

Spectacolul contine sapte monoloage punctate cu muzici alese de pe primul album SUBCARPATI (www.subcarpati.com) si reprezinta scanning-ul plin de comic si prospetime al unei societati a discrepantei sociale extreme, care evolueaza incet si dureros sub influenta unor modele si tendinte globale. Personajele lui sunt barbati romani cu varste de la 12 la 82 de ani, posibili vecini parca surprinsi de o camera ascunsa.

"Bazate pe un simt al observatiei iesit din comun, pe o priza ferma la real, construite cu impecabila rigoare (poate doar David Esrig, celebru si datorita „de ce“-urilor sale, le-ar gasi vreo fisura) si debordand de un umor niciodata gratuit, niciodata cautat, niciodata fortat, povestile din Monoloagele vecinului sunt atat de convingatoare, incat ar trece oricand drept fragmente de realitate. Impresia e intarita de jocul lui Laurentiu Banescu. Actor fara studii, el lasa impresia ca a absolvit Actors’ Studio. Caci talentul sau de exceptie e dublat de o tehnica impecabila. Nu stiu daca e vorba de instinct sau de ratiune, dar una dintre ele – sau amandoua – il impiedica sa cada in exces, in sarja. Si inca ceva. El nu consuma emotia pe scena, nu ne arata cat de bine stie el sa joace o emotie sau alta, ci mai lasa si pentru public: se opreste exact in punctul in care trebuie, pentru ca aceasta sa fie preluata si traita mai departe de catre spectator. Specifica actorilor cu scoala anglo-americana, aceasta stiinta a dozajului si a filtrarii prin inteligenta are din pacate valoare de raritate la noi." Victor Scoradet, Revista CULTURA

Sambata, 18 ianuarie | 20.15h

Spectacol gazduit de Teatrul de Arta Bucuresti

Rezervari: 0737.904.932 | rezervari@teatruldearta.ro

Pret bilet: 30 lei