Duminică 19 ianuarie 2014, de la ora 11.00, la Sala Mica a Teatrului National, Germina Nagâț, director de investigații CNSAS, va sustine conferinta Deconspirarea - cui prodest? in cadrul primei conferinte a anului 2014 la TNB.

Germina NagatFoto: Teatrul National Bucuresti

O parte din cronica secretă a jumătăţii de veac trăită de români în comunism stă scrisă în cele 3 milioane de dosare din arhiva CNSAS. Într-o bibliotecă uriaşă, cu 24 km de rafturi, se pot citi astăzi cele mai triste istorii adevărate, cu eroi rămaşi necunoscuţi, dar şi cu monştri. Cine sunt personajele şi care e tâlcul unor poveşti secrete, atunci când le spunem în văzul lumii?

Teatrul Naţional din Bucureşti vă invită la o discuţie liberă şi lipsită de prejudecăţi despre deconspirare, riscurile şi beneficiile ei, privite din perspectiva experienţei ultimilor ani. O dezbatere în care exemplele vor înlocui clişeele, iar „binele" şi „adevărul" vor primi substanţă, din vieţile oamenilor care au trăit una dintre cele mai cumplite epoci ale istoriei.

Germina Nagâț s-a născut în 1967, la Oradea. În 1989 a absolvit cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București, unde a obținut și titlul de doctor (în 1999), cu o teză de estetică analitică. A fost cercetător științific la Institutul de Filozofie al Academiei Române (1991-2000), asistent universitar la Facultatea de Filozofie a Universității București (1991-1993), redactor la Revista Secolul 20 (1996-1997), lector la Universitatea de Arhitectură “Ion Mincu” din București (1999-2000). Este autoarea mai multor traduceri din operele filosofilor contemporani John Dewey, Thomas Nagel și Leszek Kolakowski, precum și a numeroase studii, articole și interviuri, apărute în publicații românești și străine, având ca subiect deconspirarea acțiunilor de poliție politică, întreprinse de aparatul represiv comunist.

În 2006, a făcut parte, ca expert, din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. Din anul 2001 conduce Direcția Investigații a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.