Spectacolul de teatru "7 dintr-o lovitura", scris si regizat de Lia Bugnar, cu actorii Ilinca Manolache, Anghel Damian, Catalin Babliuc, Lia Bugnar, Andrei Runcanu, Nicoleta Lefter, Marius Manole si Maria Obretin, se joaca joi, 9 ianuarie, la ora 22:00, la Godot Cafe Teatru, str. Blanari nr 14.

7 dintr-o lovituraFoto: Elena Simion

Accesul in sala de spectacol se face in baza rezervarilor la numarul de telefon 0736 414 244.

Spectacolul "7 dintr-o lovitura" scris si regizat de Lia Bugnar a obtinut premiul pentru cel mai bun spectacol al celei de-a VI-a editii a Festivalului Undercloud, actorul Catalin Babliuc fiind premiat pentru rolul "Bobo" drept cel mai bun actor. De asemenea, Ilinca Manolache a fost distinsa cu premiul de cea mai buna actrita pentru rolul "Fefe", in cadrul primei editii a Festivalului National de Teatru Independent.

Pe scurt, o realizatoare tv insceneaza un casting pentru o telenovela pentru a strange 7 oameni, sub acelasi acoperis, timp de 3 zile. Nu numai ca ii minte constant (urmeaza sa primiti rolul in telenovela doar 2 dintre voi, un barbat si o femeie, publicul va decide etc), dar ii si incita. Cum se termina toata aceasta mascarada ramane sa descoperiti singuri, si chiar va recomand s-o faceti. (Emil Calinescu, emilcalinescu.eu)

"Sapte dintr-o lovitura" ii aduce laolalta pe Ilinca Manolache, Anghel Damian, Catalin Babliuc, Lia Bugnar, Andrei Runcanu, Nicoleta Lefter, Marius Manole si Maria Obretin. O distributie care functioneaza de minune. O placere de a juca si a se juca pe scena, o placere de a face teatru si a darui teatru cum rar intalnesti. (Monica Andronescu, Yorick)

Sapte oameni complet diferiti sunt inchisi in studioul unei televiziuni. Doar doi dintre ei vor fi "norocosii" alesi sa joace intr-o telenovela. Fiecare incearca sa convinga publicul ca merita sa fie votat, insa, dincolo de aparente, intrezarim demoni (interiori) gata sa-si devoreze adversarii. (Teodora Gheorghe, scriitor)

"7 dintr-o lovitura" - piesa scrisa si regizata de Lia Bugnar - are o linie comuna in piesele scrise de aceasta: niste oameni-actori sunt adusi pe scena, sub pretextul unei povesti oarecare, pentru ca in final fiecare sa aiba propria poveste bine definita. Totul intr-un context extrem de apropiat de realitatea apropiata, ceea ce face empatizarea cu personajele sa fie una fireasca. Intr-o societate dominata de puterea televiziunii, de rating-uri si de extreme cu titlu de senzational, pe scena sunt aduse 7 scaune si o moderatoare. Pretextul aparent: un reality-show a carui miza este castigarea unui rol principal intr-o telenovela. Pretexul real: cautarea unui "ceva" senzational, care sa salveze televiziunea, pornind de la premisa ca spectatorilor le place sa vada rufe spalate in public. (Oana Duma, Forever Folk)