Expoziţii outdoor la MNIR

de D.S.     HotNews.ro
Duminică, 29 decembrie 2013, 13:32 Actualitate | Cultură

În aceste zile de sărbătoare Muzeul Naţional de Istorie a României a pregătit două frumoase 'cadouri' vizitatorilor săi. Este vorba de două expoziţii foto-documentare, amplasate, pentru prima dată, în aer-liber, pe terasa dinspre Calea Victoriei.

Prima expoziţie - 'Maria. Regina...' este dedicată celei care a fost, fără îndoială, una dintre cele mai remarcabile personalităţi feminine ale istoriei moderne a României: regina Maria.

În anul 2013 s-au împlinit 75 de ani de la trecerea în nefiinţă a celei care a fost supranumită, pe drept cuvânt, 'Mama Răniţilor' sau 'Regina-Soldat'. Expoziţia cuprinde imagini sugestive, ce reflectează întreaga viaţă a Reginei Maria. Vizitatorii vor descoperi frânturi din copilăria principesei Maria de Edinburgh, momente din perioada în care Maria a fost principesă de coroană a României, activitatea de soră de caritate a Suveranei în timpul Primului Război Mondial sau aspecte de la Încoronarea de la Alba Iulia, din 1922. De asemenea, o vor descoperi pe regina Maria în mijlocul familiei sale (alături de soţ, copii, nepoţi) sau împreună cu alte capete încoronate ale Europei. Vor afla, din imagini sugestive, despre pasiunile reginei Maria - de la bijuterii şi cărţi, până la flori şi animale şi o vor regăsi în ipostaze interesante la reşedinţele de la Cotroceni, Bran sau Balcic.

Ce-a de-a doua expoziţie - 'O clădire simbol: Palatul Poştelor/Muzeul Naţional de Istorie a României' este dedicată clădirii care adăposteşte instituţia noastră şi prefigurează aniversarea a 120 de ani de la începerea lucrărilor de construcţie a Palatului Poştei (1894).

Expoziţia oferă vizitatorilor informaţii nu numai despre modul în care s-au luat deciziile privind construcţia noului sediu al Poştei şi cum s-au desfăşurat lucrările la acest impunător edificiu dar şi despre 'transformarea' sa în muzeu naţional de istorie. Informaţiile sunt susţinute de imagini inedite din patrimoniul MNIR sau de la Arhivele Naţionale: fotografii de la sfârşitul secolului al XIX-lea care surprind aspecte din timpul lucrărilor la fundaţia clădirii sau echipele de arhitecţi şi ingineri care au lucrat aici, planuri originale cu semnătura coordonatorului proiectului - arhitectul Alexandru Săvulescu, cărţi poştale şi fotografii cu clădirea Palatului Poştelor şi împrejurimile sale, hărţi ale Bucureştiului cu amplasamentul edificiului sau imagini din sălile de expoziţie, după ce clădirea a devenit sediu al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Expoziţiile vor putea fi vizitate până la sfârşitul lunii martie 2014.


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de BRD Groupe Société Générale

5 motive de cheltuit banii - electronice pentru casa. Idei de cadouri si rasfat

Decembrie este luna cadourilor si in toata nebunia asta trebuie sa mai cumperi si cate ceva pentru casa ta. Bine, sau poate vrei sa faci un cadou unor apropiati, asa ca de "casa noua". Motive de cheltuit bani se vor gasi mereu. Asadar, va propunem o lista de "motive" pentru cheltuit banii, mai ales ca acum e ocazia perfecta sa beneficiezi de ofertele de Craciun ale comerciantilor.

430 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri