Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” încheie anul 2013 într-o notă de sărbătoare cu un eveniment în premieră, care s-a bucurat de o audienţă excelentă şi a fost foarte bine primit de public. Timp de o zi şi o noapte teatrul și-a deschis larg uşile celor care au dorit să-l viziteze și să participe, alături de actori cunoscuţi şi de invitații lor, la sărbătoarea „arcului peste timp”- aniversarea a 40 de ani de când instituţia funționează în clădirea de la kilometrul '0' al Capitalei, inaugurată în decembrie 1973.

Usi deschise la TNB (1)Foto: Teatrul National Bucuresti

Peste 2000 de persoane au vizitat sâmbătă, 14 decembrie între orele 10.00-16.00 noile săli şi foaiere refăcute ale teatrului (Sala Studio, Sala Atelier, Sala Pictura, Sala Mică şi sala Media) în cadrul unor tururi ghidate.

226 de spectatori au vizionat gratuit spectacolul Micul infern din repertoriul TNB. La finalul spectacolului Micul infern, cei prezenţi au avut posibilitatea de a se fotografia cu actorii din distribuţie în decorul de pe scenă (proiect realizat în premieră, în parteneriat cu Teatru.pro).

Sesiuni de autografe cu actori ai TNB pe cărţile lor – cele 9 sesiuni de autografe cu actori cunoscuţi ai teatrului s-au bucurat de un imens succes, publicul stând la coadă pentru a obţine autografe. 10 edituri au expus carte de teatru şi au realizat, în acest context, vânzări record.

În Sala MEDIA au fost proiectate în flux continuu filme şi imagini ale amplelor lucrări de consolidare şi optimizare funcţională a clădirii Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, aflate încă în curs. Pe touch screen-urile din foaiere şi pe clădirea teatrului a fost proiectat un documentar cu istoricul celor 40 de stagiuni, evocând spectacolele memorabile şi interpreţii din generaţia de aur a teatrului.

Începând cu ora 23.00 până la... primul metrou, spectacolul s-a mutat în foaierul Sălii STUDIO pentru „o noapte albă a teatrului”, la reuşita căreia a lucrat o echipă de peste 70 de oameni, dupa cum informeaza institutia teatrala. Momentele artistice au fost suţinute de 50 de artişti, actori ai TNB şi invitaţii lor. Foaierul a fost ticsit de un public de toate vârstele (peste 1000 de persoane la începutul nopţii şi aproximativ 300 de „fani” care au rezistat până la ora 5 dimineaţa!).

"Melodiile Mariei Tănase au răsunat la TNB în cea mai extravagantă şi modernă abordare. Mult bass, mult fum, flash-uri de club şi dans în cuplu, cu mângâieri şi săruturi. Tot tacâmul unei seri de sâmbătă în club s-a mutat în foaierul Sălii Studio" ; « … ați făcut ceva deştept şi minunat....Mi-a fost drag de voi! Felicitări!...” (din postările pe Facebook şi SMS).

Nu în ultimul rând, Sărbătoarea Teatrului Naţional a inclus alte două momente de vârf, desfăşurate, de astă dată, pe scenă. În seara zilei de 14 decembrie a avut loc avanpremiera mult aşteptatei comedii BÂRFE, ZVONURI şi MINCIUNI, în regia lui Ion Caramitru. Iar duminică, 15 decembrie, Teatrul Naţional l-a sărbătorit pe scenă pe maestrul Radu Beligan, care, la împlinirea a 95 de ani, a jucat pentru a 337-a oară EGOISTUL, intrând în Cartea Recordurilor drept «cel mai longeviv actor de teatru în activitate».