Sambata 14 decembrie are loc aniversarea fericită a actorului Radu Beligan: 95 de ani de viață şi 75 de ani de carieră petrecuți pe "sfânta scândură a teatrului". Alături de ample acţiuni teatrale, se va lansa un album omagial editat în condiţii grafice deosebite. Este dedicat marelui actor, și conține fotografii realizate de-a lungul anilor de tânărul cineast şi fotograf Cristian Radu Nema, absolvent al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică "I.L. Caragiale" București, și actual doctorand în film românesc în cadrul aceleiași instuții.

Un mare actor roman - Radu Beligan - prin ochii lui Cristian Radu NemaFoto: Afis

Albumul intitulat "Un Mare Actor Român - RADU BELIGAN – prin ochii lui Cristian Radu Nema", ediție aniversară tipărită în 1.000 de exemplare, este destinat atât colecționarilor cât și iubitorilor de teatru si film românesc, dar mai ales celor ce îl admiră pe Meșterul Beligan, așa cum îl numește prietenul său de o viață, Marin Moraru, cel care semnează și prefața acestei cărți.

Întâlnim imagini din cele mai importante apariții ale actorului din ultimii ani, de la Teatrul Național, Opera Națională, Muzeul Național de Artă, Casa Capșa, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică, Ateneul Român, precum şi ipostaze în care se află alături de personalități precum Gheorghe Dinică, Florin Piersic, Marin Moraru, Victor Rebengiuc, Ion Caramitru, Manuela Cernat, Mihai Bandac, Mariana Nicolescu si multi alții.

O dublă avampremieră a lansării va avea loc, după cum urmează :

- între orele 10:00-16:00 în cadrul "Ziua uşilor deschise la Teatrul Naţional", unde Marin Moraru va vorbi despre marele actor

- seara, cu ocazia avampremierei spectacolului "Lectia de Violoncel", avandu-l in rol principal pe Radu Beligan, la Teatrul Metropolis