Expoziția de grup 'creion / cerneală / tuş' reuneşte un fond de lucrări noi, în culori temperate de iarnă, semnate de: Ştefan Câlţia, Francisc Chiuariu, Laura Covaci, Dorin Creţu, Daniela Făiniș, Adrian Ilfoveanu, Sorin Ilfoveanu, Paul Neagu, Mircea Roman și artistul-invitat Florica Prevenda.

Expozitia 'creion/cerneala/tus'Foto: AnnArt Gallery

Potrivit comunicatului galeriei, Ştefan Câlţia este prezent cu desene delicate din sfera vegetală. Francisc Chiuariu dă o notă electrică expunerii, prin desene în argintiu, alături de minuţioasele poveşti despre Luna, în cerneală pe hârtie, semnate de Laura Covaci. Florile în alb-negru ale lui Dorin Creţu introduc o pauză meditativă în parcursul expoziţional, care continuă prin poemele vizuale pe hârtie patinată ale lui Sorin Ilfoveanu. Sculpturile fine și albe, modelate manual în porțelan de Daniela Făiniș, desenul-intervenţie pe fotografie al lui Paul Neagu ies din sfera strictă a tehnicilor sugerate de titlu, încadrandu-se însă la nivel vizual în discursul expoziţional. Sculptorul Mircea Roman este de această dată prezent cu desene recente și din anii ’90, expuse pentru prima oară în public.

Ca un contrapunct al expoziţiei, artistul-invitat Florica Prevenda, cu care AnnArt va lucra în 2014, este prezentă pe simeză cu o lucrare în tehnici mixte pe pânză şi tonuri puternice de roşu şi albastru, din seria The Facebook Project, 2013.

Expozitia 'creion / cerneală / tuş' continuă tradiţia expoziţiilor colectiveAnnArt, după Caiet de planuri în 2011, artZoom _01_02 si în 2012 si Mica Artă Mare în 2012. Expozitia este deschisă înperioada 5 decembrie 2013 – 18 ianuarie 2014, cu intrare liberă.

Expoziţia este curatoriată de Gabriela Massaci și Diana Ursan.

Întreg fondul de 30 de lucrări pe simeze – desen, tehnici mixte pe hârtie și pânză, intervenție pe fotografie și sculptură în porțelan - și peste 100 de lucrări la mapă este disponibil pentru vânzare prin Galeria AnnArt.