In luna cadourilor, Opera Comica pentru Copii le pregateste celor mai mici spectatori un dar special: premiera musicalului Soacra cu trei nurori, după cunoscuta poveste a lui Ion Creangă. Spectacolul, in regia cunoscutei actrite Stela Popescu va fi prezentat pe scena teatrului bucurestean luni, 9 decembrie, de la ora 11.00.

Soacra cu trei nurori in regia Stelei PopescuFoto: Opera Comica

Noul spectacol va avea patru reprezentaţii în luna decembrie: luni 9, 16 decembrie, marţi 10, 17 decembrie, de la orele 11.00 şi 13.00.

Stela Popescu pregăteşte această premieră a Operei Comice pentru Copii într-o dublă ipostază: o veţi aplauda în rolul principal, dar veţi aprecia şi regia ingenioasă imaginată de artistă. Stela Popescu a montat deja musical-urile de succes „Scufiţa Roşie” şi „Diamantul şi gâsca” pe scena Operei Comice pentru Copii, iar acum revine la regie cu SOACRA CU TREI NURORI, pe muzica plină de viaţă compusă de Roman Vlad.

Tânărul compozitor este un colaborator de tradiţie al Operei Comice pentru Copii; a semnat până în prezent pentru teatrul bucureştean musicalurile: Piatra din casa (după Vasile Alecsandri), O noapte furtunoasă (după Ion Luca Caragiale), Scufiţa Roşie (după Fraţii Grimm) şi Diamantul şi gâsca (după Sir Arthur Conan Doyle).

Despre această nouă premieră, Roman Vlad mărturiseşte: „Soacra cu trei nurori a constituit pentru mine o reală provocare şi plăcere, pentru că acţiunea implică şapte personaje foarte bine conturate în acţiune, cărora m-am străduit să le găsesc corespondeţe muzicale adecvate. Cum era şi firesc, a trebuit să ţin cont de publicul foarte tânăr, să scriu o muzică atrăgătoare, accesibilă, şi în acelaşi timp să contribui, prin structuri componistice specifice, la realizarea unui spectacol cu ecou în actualitate.”

Scenografia este semnată de VIORICA PETROVICI, unul dintre cei mai activi scenografi români, coregrafia spectacolului le aparţine lui Mihai Babuşka şi Vali Roşca, iar asistent de regie este tenorul Valentin Racoveanu.

In spectacol publicul ii va putea revedea pe artiştii îndrăgiţi ai Operei Comice Pentru Copii: Raluca Oprea, Oana Şerban, Roberta Enişor, Lucia Racoveanu, Jennifer Dumitraşcu, Andrei Lazăr, Bogdan Şerban, Levente Ambrus, Andrei Roşu, alături de compania de balet a teatrului.

Pentru rezervarea biletelor, contactaţi numărul de telefon 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 - 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.