Viena, Burgtheater. Intr-una dintre legendarele sali de concert si spectacol ale elegantei capitale, in martie 1795, la doar 25 de ani, tanarul compozitor german Ludwig van Beethoven are primul sau debut public, dupa ce incantase spectatorii din cateva saloane private vieneze. In sala de la Burgtheater, tanarul interpreteaza ca solist unul dintre primele sale concerte: Concertul nr. 2 in si bemol major pentru pian si orchestra.

Dirijorul Julian KuertiFoto: Dario Acosta

Arc peste timp: aproape o suta de ani mai tarziu, in 1881, in acelasi oras al muzicii, are loc premiera Simforniei a IV-a - Romantica, care avea sa devina cea mai populara partitura a compozitorului austriac Anton Bruckner. Este singura lucrare careia compozitorul i-a conferit un subtitlu, romantismul fiind inteles in sensul legendelor medievale si al povestilor cavaleresti.

Cele doua lucrari din premierele vieneze vor constitui bucuria melomanilor care se vor grabi sa isi asigure un loc la Sala Radio, vineri, 22 noiembrie (19:00) la concertul oferit de Orchestra Nationala Radio. Evenimentul se va derula sub bagheta dirijorului canadian Julian Kuerti, cu participarea, in prima parte, cea beethoveniana, a pianistului Horia Mihail.

Pianistul Horia Mihail

Pianistul Horia Mihail

Foto: Virgil Oprina

In prezent dirijor al Orchestrei Simfonice Concepcion din Chile, JUlian Kuerti a studiat la Universitatea din Toronto si la Academia Americana de dirijat din Aspen. De-a lungul timpului Julian Kuerti a colaborat cu Filarmonica din Los Angeles, Orchestra Simfonica din Cincinnati, Filarmonica din Boston - unde a fost asistent al dirijorului James Levine, Filarmonica din Monte Carlo, Orchestra Filarmonicii din Luxembourg, Orchestra Simfonica din Dallas si cu orchestre simfonice din Seattle, Toronto si Montreal.

Julian Kuerti a fost dirijor asistent al maestrului Ivan Fischer in cadrul festivalului de la Budapesta, din stagiunea 2006-2007. In perioada 2005-2008 a fost director artistic si dirijor principal al ansamblului Kaleidoscop, alaturi de care a inregistrat pentru Sony/BMG un album ce include lucrari ale compozitorului Giovanni Sollima.

Solist concertist al Orchestrelor si Corurilor Radio Romania, Horia Mihail sustine numeroase concerte si recitaluri pe scena Salii Radio din Bucuresti, colaboreaza cu orchestre de profil din tara si este totodata solist al Filarmonicii din Brasov. Artistul a sustinut (solo sau alaturi de alti muzicieni romani importanti) editiile succesive ale turneelor nationale Pianul calator, Duelul viorilor, Cele trei Dive, Flautul de aur, Vioara lui George Enescu la sate.

A concertat in cadrul Expozitiei Mondiale de la Shanghai (2010), in ultimii ani participand la Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul international George Enescu, Festivalul international Nopti pianistice - Chisinau, Balchik Classic Days - Bulgaria. Totodata, in acest an a sustinut recitaluri in cadrul unor importante festivaluri din Ushuaia si Buenos Aires (Argentina).