Salonul European de Banda Desenata, la Bucuresti

de D.S.     HotNews.ro
Marţi, 5 noiembrie 2013, 8:39 Actualitate | Cultură

Banda desenata europeana se intoarce la Bucuresti in numeroase forme si confirma statutul de a 9-a arta. Salonul European de Banda Desenata, editia a treia, va avea loc in perioada 7 noiembrie – 5 decembrie 2013, la Victoria Art Center (Calea Victoriei 12C, in stanga bisericii Zlatari), in libraria partenera, Jumatatea plina – Bar A1 (str. Piata Amzei nr. 1), precum si in spatiile asociate: Anthony Frost English Bookshop (Calea Victoriei nr. 45), Librairie Kyralina (str. George Enescu nr. 8) si Saint Ink (str. Doamnei nr. 3). Atat cunoscatorii, cat si cei dornici sa descopere banda desenata vor avea ocazia sa viziteze expozitiile din tarile participante (Cehia, Polonia, Franta, Ungaria, Valonia-Bruxelles, Germania si Romania), sa-i intalneasca pe artistii invitati, sa participe la discutii, prezentari si ateliere, sa vada filme de animatie, sa rasfoiasca albume si reviste si sa cumpere cele mai noi titluri de banda desenata romaneasca si internationala.

Deschiderea Salonului European de Banda Desenata va avea loc joi, 7 noiembrie, la ora 19:00, la Victoria Art Center. Vor lua cuvantul Petru Lucaci, directorul Victoria Art Center, Benoit Rutten, delegatul Valonia-Bruxelles si presedintele clusterului EUNIC Bucuresti si Liviu Jicman, vicepresedintele Institutului Cultural Roman. La deschidere va participa si artistul Lakatos István din Ungaria.

Expozitiile prezentate in cadrul Salonului European de Banda Desenata la Victoria Art Center reflecta diversitatea benzii desenate europene. Proiectul „Relatiile romano-cehe in banda desenata - work in progress“ prezinta intr-o forma netraditionala relatiile in mod traditional bune dintre Republica Ceha si Romania prin intermediul a trei publicatii (dintr-un total de opt) in varianta work in progress. „Miserere homine – Omule, indura-te!“ este expozitia artistului Lakatos István si contine planse din banda desenata cu acelasi titlu, in care autorul si-a exprimat ideile legate de propria-i credinta in Dumenzeu, opinia lui despre biserica, oameni si relatia lui cu lumea, toate acesta puse intr-un viitor gotic steampunk. „Spirou erou de 5 stele“ urmareste cei 75 de ani de existenta ai revistei Le Journal de Spirou si ai personajului de banda desenata Spirou, o legenda in Belgia francofona. „Greetings from Berlin“ ofera o imagine cronologica, de ansamblu, a creatiei ilustratorului german Atak /Georg Barber: banda desenata alb-negru din anii 90, desene color pentur ziare, afise, lucrari de serigrafie, sculpturi, ilustratii de carte, precum si legendara instalatie „The Toy Box“. Banda desenata romaneasca va fi prezenta prin intermediul unei selectii de lucrari ale artistilor romani de banda desenata publicati in strainatate si de planse de banda desenata publicate anul acesta in revista Comics. Expozitia artistului polonez Maciej Sienczyk, „Aventuri pe o insula pustie“, reuneste cateva fragmente din prima banda desenata nominalizata in finala pentru Premiul Literar Nike 2013, cel mai important premiu de acest fel din Polonia. Editura MM Europe va prezenta o istorie ilustrata a unei benzi desenate.

La Saint Ink vor fi prezentate expozitiile „Harap Alb continua“, copertele celor sapte numere din Harap Alb continua,  revista profesionista de benzi desenate din Romania, „Ionita Tunsu, un haiduc de Bucuresti“, lucrari din albumul omonim in lucru semnat de Puiu Manu, „Revista Comics si prietenii“, lucrari ale artistilor romani publicati in Revista Comics si „Scoala de Basm“, lucrari publicate in revista pentru copii Scoala de Basm. Anthony Frost English Bookshop va gazdui expozitia „While We Wait #3“ a artistei Sorina Vazelina, iar Librairie Kyralina expozitia „Le Cirque“ semnata de Ileana Surducan.

Artistii Lakatos István (Ungaria), Atak/Georg Barber (Germania), Sorina Vazelina, Ileana Surducan, Maria Surducan, Xenia Pamfil si Adrian Barbu (Romania), Matthias Picard si Nicolas Julliard (Franta) se vor intalni cu publicul Salonului si isi vor prezenta lucrarile. Jean Auquier, Directorul Centrului Belgian de Banda Desenata de la Bruxelles, va prezenta expozitia „Spirou erou de 5 stele“.

Numeroase ateliere sunt deschise amatorilor pe perioada Salonului European de Banda Desenata: copiii vor invata cum sa creeze benzi desenate sub indrumarea lui Octav Ungureanu si a artistilor revistei Comics, Valentin Sava ii va ajuta pe doritori sa-si creeze propriul supererou, Matthias Picard va sustine un atelier 3D, Atak/Georg Barber va coordona un atelier de productie de carte serigrafiata, iar libraria Jumatatea plina va organiza un atelier de fanzine DIY.

Libraria Jumatatea plina va gazdui lansarea romanului grafic Praslea cel Voinic si merele de aur de Maria Surducan si a albumului de banda desenata Jim Curious, calatorie in adancul oceanului de Matthias Picard. La Saint Ink va fi lansat nr. 18 al revistei Comics.

Salonul European de Banda Desenata este un proiect al clusterului EUNIC Bucuresti (Reteaua Europeana a Institutelor Culturale Nationale), organizat de Centrul Ceh, Institutul Maghiar din Bucuresti, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Goethe-Institut, Institutul Cultural Roman, Institutul Francez, Institutul Polonez, in parteneriat cu Victoria Art Center, Asociaţia Jumatatea plina, Editura M.M. Europe si proiectul Muzeul Benzii Desenate.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

979 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică